Acasă Cultura Nepoţii lui Victor Brauner vin la Timişoara, la expoziţia dedicată înaintaşului lor

Nepoţii lui Victor Brauner vin la Timişoara, la expoziţia dedicată înaintaşului lor

DISTRIBUIȚI

Mai mulţi nepoţi şi nepoate ale pictorului şi sculptorului Victor Brauner vor veni din Canada să viziteze expoziţia dedicată înaintaşului lor, la Timişoara. Anunţul a fost făcut de Ovidiu Şandor, directorul Art Encounters şi artizanul expoziţiei ”Victor Brauner – Invenţii şi magie” care are loc la Timişoara până în luna mai 2023. 

”Cred că este o expoziţie-eveniment, importantă, Victor Brauner – un mare artist născut în România pe care cred că foarte multă lume nu îl cunoaşte sau nu ştie că e de fapt român, un artist care în mod ciudat nu a avut nici măcar după Revoluţie o retrospectivă serioasă în România. Ne bucurăm de acest parteneriat cu Centrul Pompidou, cu Muzeul de Artă, cu Institul Francez şi, sigur, cu noi, Fundaţia ArtEncounters şi de acest sprijin al Consiliului Judeţean. Cred că e o ocazie unică în care am adus multe lucrări care se află acum în muzee din Franţa, multe lucrări din diversele muzee din ţară care deţin astfel de lucrări şi expoziţia prezintă toată cariera artistului, atât perioada interbelică şi activitatea sa cheie în avangarda Bucureştiului, precum şi cariera lui ulterioară în Franţa în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat Ovidiu Şandor.

Directorul Art Encounters a precizat că publicul care va vizita expoziţia de la Timişoara, dedicată lui Victor Brauner va descoperi un artist fascinant.

 ”Cred că publicul va descoperi un artist fascinant, cu un univers propriu deosebit, sigur – surrealismul, o zonă care cred că place oricui, de la copil până la pensionar ş.a Surrealismul care, eu personal, cred că a devenit relevant în contextul crizelor care ne înconjoară. Surrealismul s-a născut după Primul Război Mondial şi a înflorit în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, problematizând tot ce se întâmpla atunci în lume şi uite că din păcate din nou suntem într-un astfel de context”, a subliniat Şandor.

Ovidiu Şandor a mai anunţat că nepoţi ai lui Victor Brauner vor veni din Canada, la Timişoara, pentru a vizita expoziţia Brauner.

”Eu cred că e important pentru proiectul Timişoara Capitală Culturală să aducem şi aceste nume de patrimoniu, alături, sigur, de alte proiecte în care artişti tineri, locali, din ţară sunt prezenţi, dar credem că această reîntoarcere simbolică a lui Victor Brauner acasă este importantă pentru cultura românească, pentru zona artelor vizuale. Ne bucurăm că foarte mulţi invitaţi din străinătate vin, nepoţi ai lui Brauner şi nepoate vin din Canada, deci credem că e cumva şi un gest de recuperare care poate ar fi trebuit să se întâmple mai demult”, a mai spus Ovidiu Şandor.  

Curatoarea Camille Morando, de la Centrul Pompidou din Paris, a selectat aproximativ 100 de picturi, desene, sculpturi, ilustraţii de carte şi documente semnate de Victor Brauner. Toate acestea au fost împrumutate de la Centrul Pompidou din Paris, de la muzeele din Marsilia şi Saint – Etienne, precum şi din muzee şi colecţii private din România. Toate acestea formează expoziţia ”Victor Brauner – invenţii şi magie” de la Muzeul Naţional de Artă Timişoara care poate fi vizitată  începând din data de 17 februarie 2023, până în data de 28 mai 2023. În perioada 17-19 februarie, accesul este gratuit.

Organizatorii expoziţiei sunt Centre Pompidou Beaubourg, Muzeul Naţional de Artă Timişoara, ArtEncounters, Institut français de Roumanie à Timişoara, iar finanţator este Consiliul Judeţean Timiş.

Comentarii

comentarii