În contextul controversei iscate de acuzaţii de falsuri expuse la Muzeul Naţional de Artă al României în expoziţia „Victor Brauner. Între oniric şi ocult”, organizatorii expoziţiei dedicate artistului suprarealist la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, la începutul anului 2023, precizează că expoziţia „Victor Brauner: Invenţii şi magie” nu are nicio legătură cu cea de la MNAR. „În selecţia de la Timişoara nu s-a regăsit niciuna din lucrările expuse la MNAR Bucureşti, asupra cărora diverşi experţi au ridicat semne de întrebare cu privire la autenticitatea acestora”, explică organizatorii, scrie news.ro.
„Expoziţia „Victor Brauner: Invenţii şi magie” organizată în perioada 17 februarie – 28 mai 2023 la Timişoara, nu are nicio legătură cu expoziţia „Victor Brauner. Între oniric şi ocult” deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, din 30 noiembrie 2023. Dorim să subliniem că este vorba de două expoziţii organizate şi concepute separat, cu selecţii diferite de lucrări expuse şi curatori diferiţi. Expoziţia de la Timişoara a fost organizată de către Muzeul Naţional de Artă Timişoara, Centre Pompidou din Paris, Fundaţia Art Encounters şi Institutul Francez din România, fiind finanţată de către Consiliul Judeţean Timiş”, a transmis MNArT.
Potrivit MNArT, expoziţia timişoreană a fost curatoriată de Camille Morando, responsabil cu informarea şi cercetarea colecţiilor moderne la MNAM-CCI/Centre Pompidou, cercetătoare atentă a operei lui Brauner, curator al altor expoziţii despre Brauner, autoare a unui număr important de texte despre artistul suprarealist.
La Timişoara, curatoarea a făcut o selecţie atentă a lucrărilor, prin împrumuturi excepţionale de la mari muzee ale lumii precum Centre Pompidou din Paris (mai mult de jumătate din lucrări), Musée d’art moderne et contemporain–Saint-Étienne Métropole, Musée Cantini din Marsilia sau Muzeul Naţional de Artă Bucureşti, dar şi de la alte muzee din ţară, precum Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi. De asemenea, Camille Morando a ales cu grijă un număr de lucrări din trei colecţii particulare, subliniază organizatorii expoziţiei care a deschis programul Timişoara – Capitală Europeană a Culturii.
Totodată, organizatorii spun că în selecţia de la Timişoara nu s-a regăsit niciuna din lucrările expuse la MNAR Bucureşti, asupra cărora diverşi experţi au ridicat semne de întrebare cu privire la autenticitatea acestora. În fapt, la Timişoara nu a fost aleasă pentru expunere nicio lucrare din colecţia contestată în cazul expoziţiei de la Bucureşti. Nici organizatorii, nici curatorul expoziţiei de la Timişoara nu sunt implicaţi în vreun fel în organizarea expoziţiei de la MNAR.
În urma acuzaţiilor din spaţiul public, făcute de expertul şi istoricul de artă Pavel Şuşară, potrivit cărora în expoziţia „Victor Brauner. Între oniric şi ocult” de la MNAR sunt incluse lucrări false, Asociaţia Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România, pe care acesta o conduce, a sesizat Ministerul Culturii.
Potrivit istoricului Adrian Buga, situaţia gravă în această expoziţie este legată de „probleme de autenticitate la lucrările care fac parte din colecţiile: Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase”. El a recomandat ca MNAR „să facă urgent o contraexpertiză realizată de experţi internaţionali în opera lui Brauner, care să confirme sau să infirme acuzele legate de problemele de autenticitate ale operelor din colecţiile: Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase”.
Adrian Năstase a retras din expoziţie lucrările împrumutate MNAR, „în semn de protest”. Ca urmare, expoziţia de la Bucureşti a fost închisă până în 7 februarie.
Directorul general al MNAR şi curatorul expoziţiei în cauză, Călin Stegerean, a precizat că lucrările din expoziţie provin din colecţii ale muzeelor din România şi din Franţa. „Expoziţia Victor Brauner a fost organizată cu lucrări din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României, a Centrului Pompidou, Muzeul de Artă Modernă Saint Etienne, Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Strasbourg, din colecţii particulare din România şi Franţa. Pentru acestea s-au avut în vedere autentificări ale unor experţi recunoscuţi şi prezenţa lor în surse bibliografice care nu a fost contestată în lucrări cu caracter ştiinţific”, a declarat managerul într-un comunicat de presă.