Acasă Politica Nicolae Ioţcu, fostul preşedinte al CJ Arad, merge la închisoare. Sentinţa e...

Nicolae Ioţcu, fostul preşedinte al CJ Arad, merge la închisoare. Sentinţa e definitivă

DISTRIBUIȚI

iotcu 89918600Judecătorii Curții de Apel Timișoara au respins toate apelurile formulate, atât de inculpați, cât și de procurorii DNA.

Fostul președinte al Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, va merge la închisoare. Luni, Curtea de Apel Timișoara, prin Biroul de executări penale, va emite mandatul, care va fi transmis procurorilor, polițiștilor și penitenciarului. Asta după ce judecătorii Curții au decis, luni, să respingă toate apelurile formulate în acest dosar, atât ale celor trei inculpați (Nicolae Ioțcu, Alin Pătrașcu și Adrian Nedelciu), cât și ale DNA, care cerea, printre altele, mărirea pedepsei lui Ioțcu la șapte ani cu executare.
„Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA, Serviciul Teritorial Timișoara și inclupații împotriva sentinței penale nr. 103 din 21.03.2017 pronunțată de Tribunalul Timiș”, este soluția definitivă a Curții.
Nicolae Ioțcu a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și condamnat la patru ani de închisoare. De asemenea, s-a dispus confiscarea sumelor 35.000 lei și 10.000 euro.

 

Comentarii

comentarii