Acasă Actualitate Nicolae Robu: carantina de la Maternitatea Odobescu, aplicată fără acordul DSP, dar...

Nicolae Robu: carantina de la Maternitatea Odobescu, aplicată fără acordul DSP, dar cu girul său

DISTRIBUIȚI

”Nu au fost absolut niciun fel de probleme legate de deciziile luate pentru gestionarea situaţiei medicale de la Maternitatea Odobescu”, susţine Nicolae Robu. Vă reamintim că aici a fost descoperit un focar de infecţie cu coronavirus şi instituţia medicală ba a fost în carantină, ba nu a fost, situaţie reliefată într-un scandal public între conducerea Spitalului Municipal Timişoara, care administrează şi maternitatea, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Timiş.

La Odobescu au fost decoperite nouă persoane din personal, un rezident şi opt asistente, care aveau infecţie cu coronavirus. Situaţia s-a precipitat, gravidele au fost transmise la un spital privat, iar cadrele medicale blocate în unitatea medicală. De cealaltă parte, şefa DSP Timiş, Mariana Rădulescu, a lansat o scrisoare deschisă, în care acuza Prefectura şi conducerea spitalului, că a luat măsuri ilegale şi greşite legate de maternitate.

De cealaltă parte, Nicolae Robu a acuzat-o că a angajat „consultanţi politici, cunoscuţi ca fiind ticăloşi” şi că face „politicianisme”.

„Situaţia de la Maternitatea Odobescu, a Primăriei Timişoara, acolo lucrurile au fost gestionate corect acolo, s-a evitat o situţie ce putea deveni gravă. Din păcate, nu toţi înţeleg aceasta, nu ştiu cum au ajuns unii în funcţie, şi-au angajat consilieri politici, cunoscuţi ca ticăloşi, le arde de fierbere politicianistă (n.r. se referă la directoarea DSP Timiş). Noi, pe banii noştri, ne-am asumat să testăm, nouă persoane au fost descoperite pozitive. Ce se întâmpla dacă nu ne asumam să facem testările, rezidentul şi asistentele ar fi venit la lucru şi ar fi contaminat personalul şi femeile internate acolo ar fi fost contaminate. Aşa cum pot face unii să facă teste nerecunoscute de Ministerul Sănătăţii (n.r. primarul PSD din Bucureşti, Gabriela Firea), şi noi am cheltuit nişte bani.

Robu spune că la Odobescu s-au dezinfectat toate spaţiile, chiar mai mult decât ar fi fost nevoie.

„Acolo s-au dezinfectat spaţiile, am cerut să fie şi mai mult făcut. Să fie în totală siguranţă. Eu nu mă implic în actul medical, acolo trebuie făcut tot în maximă securitate. Punem la dispoziţie testele pentru tot personalul şi pacienţii de acolo”, a mai declarat Robu.

Comentarii

comentarii