Acasă Editorial Nicolae Robu, detestând presa ce îl critică…

Nicolae Robu, detestând presa ce îl critică…

2612
DISTRIBUIȚI

De Ziua Presei Libere, în fiecare 3 mai, instituțiile, de la cele mai sofisticate, europene,  americane,  de pe tot globul, de fapt, până la persoane publice, politicieni, artiști, scriitori sau oameni civilizați, pur și simplu,  fac urări presei din întreaga lume. A ales să facă asta, dar în felul său, și primarul orașului nostru drag, Timișoara, orașul în care în decembrie 1989 s-a strigat: ”Libertate!”. Orașul în care s-a cerut: ”Jos cenzura!”, ”Jos comunismul!”. Dar domnul Robu nu știe, el nu era pe străzi, așa cum eram aproape toți timișorenii,  el nu a cerut nici ” Jos comunismul”, nici ”Jos Securitatea!”, nimeni nu a știut că ar avea ceva de spus, politic, decât în 2008, la 18 ani de la Revoluția Română,  prin  grija domnului Tăriceanu, pe care, apoi, l-a ”ucis în cuvinte”. așa cum îi place să facă.

De Ziua Presei Libere, domnul Robu a făcut, pe pagina sa de facebook, următoarea urare: ”La mulți ani, presei libere! La PUȚINI ani, presei tonomat”. Să decodificăm. Pentru domnul Robu, despre care știm din propriile postări că  face acuzații și pune etichete de ”Presă tonomat” oricărei organizații media ce nu-i susține ideile sau îl critică, urările acestea publice sunt apanajul unui comportament ce trebuie analizat. Neapărat! Ce înseamnă ”La puțini ani!”. Viață scurtă, e logic! Cum poate fi urmărită ideea? Prin  identificarea semnalelor ce apar frecvent: jurnaliști agresați, alții umiliți, batjocoriți, chiar uciși. Să nu neglijăm dosarul DIICOT   prin care este instrumentată organizarea unei tentative de atac, cu armă, asupra unui coleg de breaslă, Dragoș Boța. Eu am trecut prin asta, la mijlocul anilor 90, cu  tentativă similară, lucrată prin grupul de irakieni, aflați în slujba unui faimos (din păcate) traficant de țigări, Zaher Iskandarani, despre care am scris  sute de articole.  Credeam  că după mai bine de 20 de ani, nimeni nu se mai poate bucura ca un jurnalist să fie amenințat cu moartea. Nu aș fi vrut să concep vreodată că, în mileniul trei, un primar din Europa, din România, din Timișoara, ar putea ura ”puțini ani” unor jurnaliști  pe care nu are curajul să-i nominalizeze,  unor ziare sau posturi TV sau Radio,  care nu laudă ”operele marelui gânditor”.

Este strigător la cer! Puțini ani  pot avea cei care mor sau se îmbolnăvesc grav, cei vânați de mafie,  așa cum se întâmplă în Rusia,  Malta, Sicilia, America Latină, unde jurnaliștii  dispar din casele lor, de pe străzi, de oriunde.

Puțini ani pot avea cei cărora li se înscenează fapte de altă natură decât cele din munca  de presă,  cei cărora li se pune…piedica, în drumul  mare!

Urarea primarului Robu este lipsită de minimul autocontrol  al celui care emite idei,  fraze, concepte, cuvinte, în general,  fără respect. Urarea primarului Robu mă îngrijorează,  așa cum poate îngrijora orice exces  din partea unei forme de putere, de orice fel,  și care are legătură numai și  numai cu dictatura!

După  această urare, împreună cu  mai mulți colegi din presa regională,  vom genera un demers public prin care  îi vom cere  public schimbarea atitudinii, dar vom cere și altor foruri câteva măsuri, despre care va afla la momentul oportun.

Ura  primarului Robu pe presă este dincolo de ceea ce ar trebui să fie atitudinea, chiar de revoltă, a unui primar liberal, a unui primar european.

Toate au un  final, domnule Robu! Toate au un sfârșit! Toate au un capăt. Nu simțiți?

Comentarii

comentarii