Acasă Actualitate Nicolae Robu explică SF-uri pe care timișorenii plătesc degeaba sute de mii...

Nicolae Robu explică SF-uri pe care timișorenii plătesc degeaba sute de mii de euro

DISTRIBUIȚI

În 2016, primăria condusă de Nicolae Robu a realizat 110 de studii de fezabilitate și documentații și proiecte tehnice. În 2017 au fost peste 160. În proiectul de buget pentru 2018 sunt prevăzute peste 180.  Din aceste nici măcar 10  procente nu au fost puse în practică. Prin urmare sute de mii de euro stau în sertare, așteptând momentul oportun pentru a fi prezentate ca și mari realizări… viitoare. O bună parte dintre aceste studii sunt reluate după 2 – 3 ani, pentru că fie au fost realizate greșit, fie nu mai sunt actuale.

Și bugetul pe 2018 al Timişoarei alocă sume consistente pentru studii de fezabilitate şi prefezabilitate, de la amplasarea fântânii cântătoare sau a aqualand-ului, până la ”viziunea” ca Timişoara să aibă peste 10 ani un metrou care să străbată oraşul.

Întrucât au fost multe voci care spun că sunt prea multe SF-uri, primarul a spus marţi că fără SF-uri nu se pot face investiţii în obiective mari.

“Dacă nu am face SF-uri, ne-am tăia şansele efective de a avea acele obiective. SF, PT, Detaliu de execuţie (…) sunt esenţiale, fără ele nu poţi face nimic. Sunt tâmpenii sau o necunoaştere totală a lucrurilor să vii şi să acuzi că se fac studii de fezabilitate”, a afirmat primarul Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii