Acasă Actualitate Nicolae Robu face ”ordine” la Filarmonica Banatul și amenință că îi dă...

Nicolae Robu face ”ordine” la Filarmonica Banatul și amenință că îi dă pe toţi afară, inclusiv pe director

DISTRIBUIȚI

“Circul” de la Filarmonica Banatul pare să se apropie de un rezultat. Dacă săptămâna viitoare nu se ajunge la o înţelegere care să pună punct grevei care afectează publicul, primarul Nicolae Robu spune că pune piciorul în prag şi că dacă va fi nevoie, vor fi daţi afară toţi şi se vor angaja personal nou. TOŢI, INCLUSIV PE DIRECTORUL I.C. GÂRBONI.

El a atras din nou atenţia că un director care a ocupat postul prin concurs şi trece de evaluările anuale nu poate fi dat jos de un salariat sau de cine e “mai tare în gură, în tobă sau în trompetă”.

“Dacă trebuie, îi dăm pe toți afară și facem angajări, nu se termină lumea cu ei. Eu vreau să arăt cât de ferm sunt! Toată lumea înseamnă toți, dacă trebuie (inclusive directorul Gârboni, n.r.). Să nu creadă că-și bat joc de melomanii acestui oraș și de oraș. Pot să aibă revendicări (…), dar să refuzi să cânți duminica, pentru că tu trebuie să te duci la biserică, că ești angajat și acolo, du-te la biserică sau în alt domeniu. (…). Dacă trebuie, facem concurs și angajăm alt personal la Filarmonica Banatul din Timișoara. Dar să încurajăm astfel de mentalități, că dacă ești rău de gură sau de tobă sau de trompetă poți să pui tu director… Nu o să o fac niciodată. Eu am obligația morală să promovez normalitatea, nicidecum să asist pasiv sau să fiu populist la pervertirea mentalităților”, a declarant vineri 12 octombrie primarul Nicolae Robu.

Dar fiecare supărare are şi partea bună. Astfel, primarul apreciază repertoriul sindicaliştilor pe care l-a auzit în timpul protestului, în stradă, şi are o propunere: să continue astfel de reprezentaţii şi în vremuri “de pace”.

 “Faptul că ei cântă acolo (în stradă, n.r.) e o idee foarte bună, chiar cred că ar putea să continue ani de zile. Protestul are o componentă ce ar putea fi păstrată și când nu mai sunt motive de nemulțumire. Dacă le place să cânte în fața Filarmonicii, pot să o facă ani de zile de acum înainte. Cred că timișorenii apreciază că ascultă muzică de calitate, pentru că au un repertoriu bun”, a mai spus edilul.

Nicolae Robu tocmai a lansat un sondaj pe facebook prin care vrea să afle dacă melomanii ar vrea mai multe spectacole ale Filarmonicii pe săptămână sau doar vinerea. Din opiniile primelor sute de repondeţi s-a desprins clar: doar vinerea! Iar edilul va ţine cont de acest lucru. Probabil se dorea “o frecare” mai mare a instrumentiştilor, prin creşterea numărului de concerte. Numai că norodul nu-i nărod.

Foto: debanat.ro

Comentarii

comentarii