Acasă Politica Nicolae Robu ignoră potenţialul altor adversari de dreapta, în europarlamentare

Nicolae Robu ignoră potenţialul altor adversari de dreapta, în europarlamentare

DISTRIBUIȚI

Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, pare să ignore potenţialul pe care alte formaţiuni ori alianţe de dreapta l-ar putea avea în alegerile europarlamentare din 2019, pentru el singurul adversar credibil rămânând PSD, pentru că

este singura formaţiune care are structuri politice organizatorice în absolut toate unităţile administrativ-teritoriale. Lucru deloc de neglijat. Iar PSD, spune Nicolae Robu, este în totală degringoladă, cu dezertări care continuă.

În postarea sa pe facebook, “PNL ARE TOATE ŞANSELE SĂ CÂŞTIGE ALEGERILE EUROPARLAMENTARE!”, Nicolae Robu afirmă: “Da, în opinia mea, Partidul Naţional Liberal are toate şansele să câştige alegerile europarlamentare! Pentru asta, însă, el trebuie să nu greşească la întocmirea listelor! Şi în ce sens să nu greşească? Păi unul din marile atuuri ale PNL este că are structuri în absolut toate unităţile administrativ-teritoriale ale ţării, ceea ce numai PSD mai are. Iar aceste structuri contează enorm în cazul alegerilor pur politice, cum sunt europarlamentarele. Ele se pot pune însă în mişcare doar în două situaţii: (1) dacă pe listă sunt personalităţi locomotivă, în sensul de cu scor personal peste scorul partidului; (2) dacă pe listă nu sunt personalităţi locomotivă, dar sunt oameni agreaţi în partid, oameni care au muncit în partid, au dus lupte -pentru că a face politică nu-i deloc uşor, cum cred unii!-, au dedicat timp din viaţa lor, şi-au asumat riscuri şi, se subînţelege, au calităţile necesare pentru a onora funcţia la care aspiră, în speţă pentru a reprezenta ţara competent şi loial, altfel spus, oameni asupra cărora există percepţia că merită să fie acolo, că li se cuvine să fie acolo, că sunt oameni ai partidului şi nu culegători conjuncturali de roade ale muncii altora şi ale brand-ului partidului, el însuşi construit cu muncă şi sacrificii.

PNL are, în sondaje, 27%. NIMENI din PNL şi nici măcar dintre simpatizanţii PNL nu are un scor măcar apropiat de acesta! Deci, noi trebuie să mergem pe situaţia (2) de mai sus. Dacă o facem, partidul va fi mobilizat în toate structurile sale şi eu am convingerea că, pe cale de consecinţă, va câştiga, având în vedere şi degringolada din PSD, disensiunile interne, dezertările fără precedent şi imaginea publică proastă şi din ce în ce mai proastă a PSD”, spune Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii