Acasă Politica Nicolae Robu îi urechează pe liberali: S-au îndepărtat de preşedintele Klaus Iohannis

Nicolae Robu îi urechează pe liberali: S-au îndepărtat de preşedintele Klaus Iohannis

DISTRIBUIȚI

Anul 2019, al alegerilor prezidenţiale, se apropie, iar principalele partide încearcă tot felul de strategii, de nume pentru candidaţi la Cotroceni, de viitori premieri, că tot se poartă tandemul. PSD are, până una-alta, un avans în faţa Dreptei sfărâmate în PNL, PMP, USR şi care or mai fi.

Liderul liberalilor timişeni Nicolae Robu spune că a fost primul care a semnalat la nivel naţional al spectrului liberal faptul că PNL s-a îndepărtat de preşedintele României Klaus Iohannis şi că nu e bine. El a remarcat faptul că în timp ce Iohannis punctează tot mai mult şi mai bine, PNL ar trebui să le reamintească românilor că acest Iohannis a ajuns şeful statului datorită PNL, al cărui candidat a fost în 2014.

Mai mult decât atât, Nicolae Robu anunţă deja, într-un fel, că PNL va merge mai departe tot cu Klaus Iohannis în prezidenţialele din 2019, subliniind că în mandatul de preşedinte, Iohannis este obligat să fie echidistant politic. De asemenea, el mai spune că şi apropierea PNL de Iohannis, cât timp acesta este şeful statului, ”trebuie să se facă în limitele constituţionale”.

Lui Robu nu i se pare firesc nici ca PNL să aibă doar atitudini reactive la PSD, ci că este nevoie şi de măsuri pro-active, până nu este prea târziu.

”Nu e normal, nu e în regulă că după ce am câştigat alegerile prezidenţiale din 2014 cu Klaus Iohannis candidat al PNL pentru Preşedinţia României, mai departe am fost cam paraleli noi cu preşedintele Klaus Iohannis. Noi am căzut într-un fel de apatie şi de atitudine pur reactivă la PSD, iar Klaus Iohannis a punctat din ce în ce mai bine, exercitând funcţia de preşedinte al României de o manieră excelentă. (…). Simt o ‘amorţeală’ în partid de câţiva ani buni, deşi există potenţial foarte ridicat, oameni foarte valoroşi, dar nu merge ceva în PNL. Trebuie să ne punem în mişcare potenţialul pe care îl avem pentru a deveni mult mai mult decât am fost, decât suma celor două partide care formează azi PNL (fost PNL şi fost PDL, n.r.). Suma 15 plus 15 trebuia să dea 40, dar a dat 20. PNL trebuie să se reapropie de preşedinte, pentru că şi alegerile prezidenţiale din 2019 se apropie, iar dacă se întârzie acest moment, va fi prea târziu şi va exista riscul pierderii alegerilor, atât de către PNL, cât şi de Klaus Iohannis. Sigur, Constituţia României îl determină pe preşedinte să se disocieze de partid în momentul în care preia funcţia, dar nu trebuie să fim atât de ipocriţi încât să ne prefacem că nu mai e cazul să fie legături speciale între noi şi preşedinte. Sigur, aceste legături trebuie să se încadreze în limitele constituţionale”, a afirmat Robu.

Pe de altă parte, Nicolae Robu nu crede că dacă Dacian Cioloş va candida la prezidenţialele din 2019 ar încurca socotelile PNL, dar cu siguranţă, ar lua din voturile PNL. Ca de fiecare dată când cei de dreapta se bat între ei, în loc să fie uniţi, iar în final, pierd.

”Sigur, o candidatură a lui Dacian Cioloş ar rupe din voturi de pe culoarul nostru. Dar nu cred că ne-ar încurca. Cred că Klaus Iohannis a exercitat foarte bine funcţia de preşedinte şi există toate premisele să câştige un al doilea mandat cu susţinerea PNL”, a mai spus Robu.

Comentarii

comentarii