Acasă Administraţie Nicolae Robu: “Pentru pieţele Flavia şi Aurora există avize ISU şi DSVSA?”

Nicolae Robu: “Pentru pieţele Flavia şi Aurora există avize ISU şi DSVSA?”

DISTRIBUIȚI

Acolo este lumea a treai, chiar a patra, spune primarul Nicolae Robu, care a anunţat în conferinţa de presă de vineri 8 martie, de la PNL Timiş, că Poliţia Locală şi alţi angajaţi ai primăriei au primit temă de casă ca până săptămâna viitoare să găsească soluţii concrete pentru asanarea zonei din pieţele de vechituri Flavia şi Aurora din Timişoara, pentru că a rămas îngrozit de ceea ce a văzut personal acolo, în aceste zile.

“Este vorba şi despre vecinătatea pieţelor Flavia şi Aurora, unde ori ne civilizăm – şi activitatea din pieţe continuă -, ori spunem stop. Pe trotuar sunt dughene unde se desfăşoară activităţi. Acum totul se verifică, se vor opri toate activităţile neautorizate şi se vor demola toate construcţiile fără autorizaţie. De săptămâna viitoare se vor lua măsurile mai ferme. Am dispus să se facă o verificare despre tot ceea ce se desfăşoară acolo. Acolo se lucrează cu mii de oameni, vă vedem dacă acolo sunt îndeplinite condiţiile impuse de ISU, normele sanitar veterinare impuse de DSVSA. Dacă se desfăşoară normal, nu avem nimic cu nimeni, dar le cerem să desfăşoare activitatea respectând normele de civilizaţie. Ce este acolo aparţine lumii a treia, chiar a patra”, a spus primarul.

Nicolae Robu susţine că Poliţia Locală le-a mai dat amenzi celor de acolo, dar nu poate fi prezentă nonstop.

“Acolo trebuie soluţii radicale, va fi un regim mai special, ceea ce există acum nu poate continua. Am dat temă, probabil că vor fi măsuri luate pas cu pas. Până în 15 aprilie vor fi schimbări radicale, dar chiar de sâmbătă 9 martie se vor vedea schimbări. Am făcut un pas pentru civilizaţie, dar ei reapar a doua zi”, a mai afirmat edilul.

Comentarii

comentarii