Acasă Administraţie Nicolae Robu: Sala Polivalentă din Timişoara va fi gata anul acesta

Nicolae Robu: Sala Polivalentă din Timişoara va fi gata anul acesta

DISTRIBUIȚI

sala-polivalentaPrimarul Nicolae Robu este convins că Sala Polivalentă va fi gata până la sfârşitul anului, cu toată neseriozitatea de care au dat dovadă cei care au lucrat acolo.
‘În sfârşit, s-a închis partea verticală la Sala Polivalentă, spre partea de sud, spre corpul A de clădire, care e gata. Ca urmare, nu-mi pot imagina – cu toată neseriozitatea pe care au arătat-o cei care au lucrat acolo, care m-a făcut să am o părere foarte proastă despre ei -, că nu se va finaliza în acest an. Mai este foarte puţin de făcut. Dacă măcar acum, în ultimul ceas, ar da dovadă de seriozitate toţi cei implicaţi, ar putea termina în câteva săptămâni, pentru că mai e foarte puţin de lucru’, spune primarul. El continuă să fie nemulţumit de prestaţia constructorului, pentru că nici acum implicarea nu este, nici pe departe, la ritmul şi nivelul de mobilizare pe care şi-l doreşte.
Sala Polivalentă i-a dat multe bătăi de cap edilului, mai ales în primăvară, când nu-şi putea imagina că oraşul nu va putea găzdui în noul sediu Campionatul European de Baschet feminin din luna iunie – Eurobasket Women 2015, fiind nevoit să ofere meciurilor vechea Sală ‘Constantin Jude’ (Olimpia), modernizată în regim de urgenţă.

Comentarii

comentarii