Acasă Actualitate Nicolae Robu se implică direct, inclusiv cu amenințări, în activitatea Asociației Timișoara...

Nicolae Robu se implică direct, inclusiv cu amenințări, în activitatea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021

DISTRIBUIȚI

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a decis să se implice activitatea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. Robu a participat miercuri la ședința Consiliului Director al Asociației și a fost primul care a anunțat, pe pagina sa de Facebook, hotărârile luate în ceea ce privește viitorul celui mai important proiect cultural al României.

Comisia Europeană a propus, recent, amânarea programului Timişoara Capitală Culturală Europeană pentru anul 2022 sau chiar 2023, când a fost lăsat un loc liber în urma Brexitului. Pentru anul 2023, un oraş din Ungaria şi altul din Grecia au câştigat competiţia, iar Timişoara ar putea să li se alăture. Propunerea de amânare lansată de Comisia Europeană a fost luată în discuţie, la Timişoara, iar membrii Consoliului Director au fost de acord.

Primarul Timișoarei nu a uitat să amenințe că, dacă după implementarea hotărârilor Consiliului Director situația în cadrul asociație nu se va îmbunătăți, „vor fi luate măsuri radicale, inspirându-ne și din experiența altor orașe care au trecut prin ce trecem noi”.

” Subsemnatul, ca Primar al orașului capitală culturală, ordonator de credite al de departe principalului finanțator și ca Președinte de onoare al asociației, am început prin a sublinia că asociația a ajuns la o imagine foarte negativă, la o lipsă de încredere majoră în comunitate și că este obligatoriu să luăm măsuri ferme pentru ca lucrurile să fie corectate. De asemenea, am enunțat că asociația trebuie să fie mai deschisă spre actanții culturali ai orașului, în toată diversitatea lor, capacitându-i în proiectele sale culturale, cu respectarea, evident, a dosarului de candidatură. Am mai menționat că dacă și după aplicarea deciziilor de astăzi lucrurile vor merge tot ca până acum, atunci vom trece la măsuri radicale, inspirându-ne, dacă vom considera că ni se potrivește și din experiența altor orașe care au trecut prin ce trecem noi.

Principalele concluzii au fost următoarele:

1. Asociația va trebui să-și crească transparența, postând pe site-ul propriu, din proprie inițiativă, dar și la cerere, toate informațiile de interes public, calificate ca atare chiar într-un sens lărgit în raport cu cel dat de lege

2. Asociația va trebui să fie deschisă spre primirea de noi membri, desigur, în condițiile stabilite prin statut

3. Asociația va trebui să rezolve urgent, procedând, desigur, în limitele legii, problema retribuirii angajaților și colaboratorilor asumați

4. Asociația va trebui să se restructureze radical, prin modificări ale statutului care să separe clar prerogativele și responsabilitățile Consiliului Director, inclusiv ale Președintelui, de prerogativele și responsabilitățile componentei executive, inclusiv ale Directorului Executiv

5. Se agreează, în contextul pandemiei COVIG -19, amânarea exercitării titlului de capitală culturală europeană fie pentru 2022, fie pentru 2023, la decizia Comisiei Europene, care are de rezolvat problema celor două capitale culturale 2020 care n-au putut până în prezent să-și implementeze programele culturale din cauza pandemiei

6. S-a avizat pozitiv primirea în asociație a doi noi membri: instituția Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și persoana fizică Enrico Cannata, urmând să se supună la vot primirea efectivă în proxima ședință AGA.

7. S-a stabilit o nouă ședință a Consiliului Director pentru data de 17.06.2020, având ca obiectiv principal aprobarea propunerii de nou statut ce va fi elaborată de specialiști și o ședință AGA pentru validarea noului statut aprobat de Consiliul Director”, a scris Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii