Acasă Administraţie Nicolae Robu vrea să redeschidă parcurile din Timișoara

Nicolae Robu vrea să redeschidă parcurile din Timișoara

1120
DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu a anunțat care sunt măsurile pe care urmează să le ia Consiliul Local pentru Situații de Urgență. Prima avută în vedere este redeschiderea parcurilor. Motivația edilului este scăderea numărului de cazuri de la Spitalul „Victor Babeș”, în acest moment, acolo fiind internate doar 86 de persoane infectate cu coronavirus.

„Așteptăm să vedem ce se întâmplă după 15 mai, când ar trebui să înceapă starea de alertă. Încă nu știm ce se pregătește pentru perioada următoare. (…) Ne putem permite să deschidem parcurile și florăriile. Voi supune la vot această propunere în Consiliul Local pentru Situații de Urgență”.

Considerând că urmează o perioadă de relaxare a restricțiilor, îndemnul lui Robu către timișoreni pe această cale este să „folosească tot ce are orașul de oferit, pentru a se putea bucura, la ieșirea din starea de urgență”. Acesta spune că odată cu deschiderea parcurilor, cetățenii vor avea mai multe opțiuni unde să alerge sau să se plimbe.

În privința teraselor, edilul a spus: „Eu cred – părere pur personală, părerea mea nu contează, dar nu mă eschivez să o spun –  că terasele ar putea fi deschise, nu așa, ca până acum, ci cu măsuri de rigoare, pentru a ne proteja pe fiecare, între noi, și pe comercianți. Am în minte o mulțime de măsuri să nu existe riscuri, sau măcar să fie foarte mici, de contaminare”.

În opinia acestuia, unele dintre măsurile impuse ar putea fi distanțarea meselor și limita de maximum trei persoane la una, cu excepția membrilor din aceeași familie sau „echipă de socializare”. În plus, a mai adăugat Robu, ar trebui un nou regim de funcționare a teraselor în privința comenzilor, livrării produselor și plăților efectuate.

În plus, primarul anunță că a cerut echipei de specialitate din Primăriei să găsească măsuri prin care îi poate ajuta pe comercianți: „Am cerut aparatului de specialitate (n.r., să mă informeze) dacă putem să-i ajutăm pe comercianți, scutindu-i de acea taxă de ocupare a spațiului public. Mai mult, vrem să îi ajutăm să se extindă, tocmai pentru a putea să se mărească distanța dintre mese. Noi avem nevoie de bani, din păcate ne trebuie foarte mulți, dar pentru bugetul local aceste sume nu reprezintă ceva substanțial, pe când pentru fiecare dintre ei ar putea însemna mult, în noul context”, a spus Robu.

Alte măsuri pe care le-ar putea lua Primăria sau CLSU în contextul stării de alertă, spune primarul, ar urma să fie anunțate după ce guvernul va fi stabilit atribuțiile administrației locale în starea de alertă. Robu nu exclude ca măsurile să fie, din nou, anunțate, ca în cazul obligativității purtării măștilor, cu puțin înainte de aplicare.

Comentarii

comentarii