Nicolae Trifan, candidatul PNL la Primăria Sânmihaiu Român, spune că marea sărbătoare a Paștelui este despre timpul petrecut cu familia, liniște sufletească și tradiție!
Este un moment numai bun pentru a face o pauză de la aglomerația zilnică și a ne reaminti cât de important este să ne bucurăm de micile bucurii ale vieții! Să lăsăm ura și dușmănia deoparte, să fim mai buni!
“Pentru mine, această perioadă este una încărcată cu multă emoție. În copilărie, cu bunica de mână, mergeam cu drag pe câmp pentru a aduna trifoi, păpădie sau alte plante, cu care decoram ouăle de Paște, vopsite natural în coji de ceapă.
De altfel, bunica este cea care mi-a insuflat dragostea pentru pământ, așa că nu e de mirare că am ajuns să iubesc atât de mult agricultura! Aceste clipe din copilărie nu le voi uita niciodată, pentru că pentru mine înseamnă fericire pură!
În fiecare an, la noi în familie, vopsitul ouălor reprezintă un ritual la care participă toți cei dragi. Iar în ziua de Paște, după ce mergem la biserică pentru a participa la slujbă, ne adunăm la masă, ciocnim un ou roșu, iar apoi ne înfruptăm din bucatele gătite cu suflet! Recunoscători pentru tot ce ne-a oferit Dumnezeu și pentru aceste momente unice.
Sărbători pascale pline de magie!”, a mărturisit Nicolae Trifan.