Acasă Actualitate Nicu Covaci a contestat examenul de la Uniunea Compozitorilor: „O să fac...

Nicu Covaci a contestat examenul de la Uniunea Compozitorilor: „O să fac un scandal mare, eu nu mă dau bătut”

DISTRIBUIȚI

Nicu Covaci a depus contestație după ce a picat examenul la Uniunea Compozitorilor și a rămas fără pensie. Marele compozitor susține că nu se lasă învins. Decizia de a depune contestație vine după ce Horia Moculescu a declarat că a fost persecutat de Uniune. Covaci a obținut potrivit celor de la Uniunea compozitorilor la examenul de admitere doar nota 7.60, iar nota de promovare este de 8.

„Am depus o contestație. M-am dus acolo și am predat-o. Mi-au spus că va dura până să îmi răspundă. Între timp, Moculescu și-a dat arama pe față și a făcut o greșeală. A destăinuit că, de fapt, eu am fost pedepsit. Și, anume, pentru faptul că, în \”77, când am plecat din țară, Sergiu Nicolaescu m-a scos de pe genericul filmului în care toată muzica este a mea – “Nemuritorii”. 20 de ani au băgat banii în buzunar, acești compozitori consacrați”, a declarat Nicu Covaci.

„Eu, când m-am întors în România, în anii 90, l-am prins pe Sergiu Nicolaescu și l-am luat la rost. Și mi-a promis că mă pune înapoi pe generic. Și m-a pus. Dar, 20 de ani, ăia au băgat banii în buzunar, drepturi de autor. Și zic: “Ăsta e jaf!”. Și spune Moculescu că sunt compozitorii români jigniți de mine… Trebuie să îmi cer scuze la ei, că i-am făcut hoți. Păi, noi nu i-am făcut hoți, i-a făcut mama lor. Va fi un scandal mare. O să fac un scandal mare, pentru că eu nu mă dau bătut”, a mai declarat Nicu Covaci.

Comentarii

comentarii