Acasă Politica Nicu Fălcoi, senator USR: „În locul protejatului primarului Nicolae Robu, m-aș gândi...

Nicu Fălcoi, senator USR: „În locul protejatului primarului Nicolae Robu, m-aș gândi foarte serios la demisie”

DISTRIBUIȚI

Nicu Fălcoi, senator USR, a comentat, și el, atentatul pregătit de oamenii interlopului Lucian Boncu asupra jurnalistului Dragoș Boța. din septembrie 2019, și legăturile liderului mafiot cu Ionuț Nasleu, directorul Piețe SA și fostul consilier personal al lui Nicolae Robu. Dacă Dominic Fritz, colegul de partid al lui Fălcoi, cerea consiliului de administrație al Piețe SA să îl demită pe Nasleu, senatorul crede că mai indicat este ca acesta să își dea demisia.

„Faptul că la Timișoara, acum un an-doi, niște interlopi locali puneau la cale, cu lux de amănunte și întreg arsenalul necesar, asasinarea unui jurnalist este un lucru care mă îngrijorează extrem de mult”, începe postarea de pagina de Facebook USR Timiș, în care este redat mesajul lui Fălcoi.

Senatorul spune că orice amenințare la adresa unui jurnalist este un lucru grav, cu atât mai mult cu cât chiar DIICOT precizează, în comunicat publicat, că acesta era critic la adresa administrației locale. Despre Boncu, Fălcoi spune că este „un interlop a cărui apropiere de funcționari publici din proximitatea imediată a primarului Timișoarei a fost tolerată de către acesta cu o atitudine adesea mai mult decât îngăduitoare, ca să nu zic altfel”, făcând referire la relațiile amicale dintre acesta și Nasleu.

Useristul, deși consideră că răspunderea pentru orice fel de fapte e una individuală, îl acuză pe Robu că „se complace în situația de-a tolera, mângâind pe creștet ori mustrând formal”. Același primar, amintește Fălcoi, l-a jignit pe jurnalist, când mașina i-a fost incendiată, se pare, de aceeași interlopi, după cum precizează chiar DIICOT. Atunci, Robu a presupus că „este posibil ca Dragoș Boța să-și fi dat singur foc mașinii, pentru atenție”.

„Un lucru foarte grav în tot acest context e și complicitatea dintre un angajat din Poliție și interlopii tocmiți să ducă la îndeplinire asasinatul, așa cum aflăm acum din informațiile oferite de DIICOT”, mai transmite senatorul USR.

Acesta, pe final, vine și cu o propunere pentru Nasleu, ale cărui legături cu Boncu au fost prezentate chiar de jurnalistul în cauză:

„În condițiile date, dac-aș fi în locul protejatului primarului Nicolae Robu, cocoțat acum în funcția de director al SC Piețe SA, m-aș gândi foarte serios la demisie. Nu spun demisia de onoare, fiindcă nu-i cazul s-aduc în discuție vorbe mari, risipind orzul pe gâște. Deși în orice stat civilizat din lumea asta lucrul acesta s-ar fi întâmplat în secunda doi.

În cazul de față, însă, dacă tot a fost “tutelat” și susținut în multe rânduri de primarul Nicolae Robu să acceadă în funcții bănoase plătite din bani publici, mă gândesc că n-ar fi rău ca fostul consilier personal să fie consiliat acuma să-și dea imediat demisia. De O-N-O-A-R-E!

PS: În ce mă privește, nu-mi rămâne decât să sper că justiția își va face datoria și că, indiferent de subiectele pe care le va aborda, nimeni, niciodată nu va mai îndrăzni să atenteze la viața și integritatea vreunui jurnalist din România, oricare-ar fi el”.

Comentarii

comentarii