”Recenta ediţie a Eurovision şi-a încununat cu lauri demersul din ultimii mulţi ani şi a ajuns acolo unde, probabil, şi-a dorit: pasărea muzicii într-o grotă în care ecoul aplaudă grotescul. Nu se ştie dacă Nemo este un deschizător de potecă a festivalului sau este punctul final”.
Câştigătorul desemnat: Nemo, reprezentantul Elveţiei, cu “The Code”, o melodie despre parcursul artistului spre îmbrăţişarea unei noi identităţi. Reprezentantul Elveţiei, în vârstă de 24 de ani, este primul artist non-binar care a fost desemnat de marele câştigător al concursului muzical.
“Piesa The Code este despre călătoria pe care am început-o odată cu conştientizarea faptului că nu sunt nici bărbat, nici femeie. Nu mă identific ca bărbat sau femeie. Sunt doar Nemo. Îmi place să mă gândesc la gen ca la o galaxie, imaginându-mă pe mine însumi ca o mică stea, plutind undeva înăuntru”, a spus el, conform Click.ro.
Reacţiile post-Eurovision nu au întârziat să apară.
Mihai Trăistariu: “Eurovision-ul s-a lansat în anii 50 ca un concurs de creaţie muzicală. Atunci erau doar jurii, specialişti, muzicieni, căutau doar creaţia sau compoziţia. Textul să fie bun, linia melodică, să fie vocea bună. Deci melodia trebuia să sune într-un mare fel. În timp, Eurovision-ul s-a schimbat, cum şi show-biz-ul s-a schimbat. Show-biz-ul în sine s-a schimbat în toată lumea. Şi atunci, după vreo 20 de ani, s-a introdus şi publicul la votare. Or, publicul vrea altceva! Nu neapărat muzică, pentru că publicul nu ştie note. (…). Ce am văzut acum la Eurovision este exact show-biz-ul din 2024. Un show-biz nebun, şocant, extravagant, plin de culoare. (…). Băiatul ăsta, care a câştigat, era două luni de zile favorit la casele de pariuri, el era pe locul 1. Lumea a pariat că piesa lui va câştiga, fără să ştie cum va veni el pe scenă, pentru că melodia a fost bună. Atunci el a venit şi cu un lucru extravagant ca să pluseze să fie sigur de câştig. El a venit şi cu elementul şoc!”, a mai precizat artistul.
Dan Negru, despre Eurovision 2024: “Am prezentat acu’ vreo 25 de ani primele preselecţii naţionale de Eurovision. Ăsta de azi îmi aminteşte de Nastratin Hogea care călărea invers un măgar. Când progresiştii de atunci l-au întrebat de ce călăreşte invers măgarul, Nastratin le-a spus “nu stau eu invers pe măgar, măgarul stă cu capul în direcţia greşită, dar îl las să creadă că avansează”, a comentat Dan Negru pe pagina sa de Facebook.
Artista Jessie Baneş: “Este foarte trist să vedem că Eurovisionul a devenit un concurs despre minorităţi! Nu mai are legătură cu muzica, cu arta, cu talentul de a pune în scenă o reprezentaţie, nu mai este nici despre cultura fiecărei ţări. Este doar despre spălarea pe creier a tinerilor care urmăresc acest concurs de peste tot de pe glob şi mă bucur din suflet ca anul acesta România nu a mai participat şi sper să n-o mai facă nici în următorii ani. Iar în legătură cu artiştii români care se plângeau că ‘România nu participă anul acesta, ce trist! Ce păcat!’, să nu vă mai aud, dragi artişti din România, cu astfel de baliverne! Ia uitaţi-vă cine a câştigat! Ce să căutăm noi acolo?!”
Vasile Bănescu (purtător de cuvânt al BOR): “Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului şi insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviinţe şi a bunului-simţ, toate caricaturizate şi evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare. O masă în stare de ebrietate ideologică din care cultura reală, elementarele repere morale şi însuşi Sensul au fost izgonite de activismul şleampăt, care huiduie realitatea, siluieşte arta, face ţăndări ierarhiile şi cântă ridicol prohodul planetei căreia i-a crescut temporar temperatura, un simptom manifestat recurent în istoria ei cosmică.
Nemo/ Nimeni. Nu întâmplător, ci expresiv în context.
“Codul” unei uşi desenate pe un zid. Destinaţia oricărei sminteli ideologice.
Un chinuit imn înălţat non-binarităţii, fluidizării aberante a datului sexualităţii masculine şi feminine, lichidării distincţiilor dintre chipurile binelui & răului şi a distincţiei dintre Adevăr şi minciuna numită deconstructivist “post-adevăr”, dincolo de care nu începe vreo superioară libertate, ci doar curtea strâmtă a sordidului.
Relativizarea a tot ce ne onorează ca fiinţe raţionale şi ne salvează ca oameni failibili, dar unici ca persoane create pentru a trăi o veşnicie spre care trecem prin episodul morţii. Nu doar o meschină viaţă în care să o facem lată, prostind-ne în fel şi chip.
Actualitatea permanentă a uneia dintre cele mai profunde cărţi despre cel care truchează realitatea şi malformează grotesc ordinea naturală – “Partea Diavolului”, a lui Denis de Rougemont: Răul secolului – depersonalizarea/ masificarea.
“Marea strategie a Diavolului în timpurile noastre nu se mai sinchiseşte de individ, pentru că acesta a dispărut, ci de mase. Diavolul lucrează en gros.
Kierkegaard a înţeles mai bine decât oricine şi înaintea tuturor principiul diabolic care creează masele: fuga de propria persoană, dorinţa de a nu mai fi răspunzător, deci vinovat, şi de a deveni deodată participant la puterea divinizată a Anonimului.
Or, Anonimul are multe şanse de a fi cel căruia îi place să spună: Eu sunt Nimeni… Mulţimea este locul de întâlnire al oamenilor care fug de ei înşişi, de ei şi de vocaţiile lor.”
