Noaptea Muzeelor 2024 a atras mii de copii și părinți, în weekend-ul trecut, la Timișoara. Muzeul Național al Banatului a fost însuflețit de zâmbetele și râsetele copiilor care au venit în curtea Bastionului Maria Theresia.
Micuții vizitatori au fost fermecați de comorile istorice și poveștile fascinante dezvăluite la fiecare pas. Cu ochii mari și curioși, copiii însoțiți de părinți au explorat fiecare tabără, descoperind minunile ascunse în fiecare lucru nou. S-au luptat, s-au jucat, ne-au copleșit cu sinceritatea lor și au învins!
Noaptea Muzeelor 2024 or a fost prilejul perfect pentru a aduce în prezent frânturi de istorie uitată. Eyalet-ul de Timișoara ne-a oferit o lecție inedită despre tradiția frizeriei otomane, transformând seara într-o adevărată călătorie în timp.
În primăvara anului 1706, un călător pe nume Hasan a ajuns la Poarta Cocoșului din Timișoara. Venit tocmai din Constantinopol, Hasan era unul dintre numeroșii bărbieri otomani care își desfășurau activitatea în piețe și porturi. Instalându-se pe un balot de paie, Hasan și-a anunțat serviciile cu mândrie: „Rad un cap mare cât o varză cu 10 akçe!”.
Vocea puternică a lui Hasan a atras atenția lui Osman Ağa, tercüman-ul Pașei de Timișoara. Intrigat de zarva din apropiere, Pașa a trimis-o pe cadâna sa, Hatice, să afle ce se întâmplă. Când Hatice i-a adus veștile, Pașa însuși a ieșit să-l întâlnească pe Hasan. Impresionat de îndemânarea bărbierului, Osman Ağa a decis să fie primul care va beneficia de serviciile sale: „Allah e mare şi bun! Nu m-am mai bărbierit pe cap de o săptămână…”.
Hasan și-a așezat clientul pe unul din baloți, i-a legat un șorț în jurul gâtului și a început să-l radă cu grijă. Osman Ağa a fost mulțumit de tratamentul iscusitului Hasan, oferindu-i primele akçe câștigate în Timișoara.
Noaptea Muzeelor 2024 ne-a oferit o experiență autentică, revigorând trecutul cultural al Timișoarei.
Amintim din program!
În curtea Bastionului, în 18 mai, a avut loc deschiderea pentru public a taberelor de reconstituire istorică și a atelierelor interactive.
Curtea Bastionului Theresia – Activități de prezentări close-up și ilustrări în stilul „living museum”: armele și ținutele Evului Mediu, obiceiurile trecutului, antrenamentele vitejilor (performance comun al grupurilor participante cu participarea activă a publicului), jocuri interactive pentru public, prezentare de tir cu arcul istoric și demonstrații de tragere cu arcul la ținte fixe și mobile, din diverse poziții și cu diferite niveluri de dificultate, atelier de tir cu arcul tradițional pentru toate vârstele.
Spațiul „Istoria Militară a Banatului”, intrare din curtea Bastionului – Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara – Prezentare interactivă a unor file din istoria Cetății Timișoara.
Arena din curtea Bastionului Theresia – Trecutul prezentat ca istorie vie: echipamente și formațiuni militare ale Evului Mediu timpuriu.
Arena din curtea Bastionului Theresia – Timișoara otomană, obiceiuri și îndeletniciri: toaleta unui bogat timariot, frizeria otomană în vremea Eyalet-ului.
Arena din curtea Bastionului Theresia – Raiduri și bătălii în Ținuturile de Margine – o poveste narată în stilul „living museum” și ilustrată cu muzică istorică.
Curtea Bastionului – Schimbul de gardă al cetății Timișoara, însoțit de salve de tun.
Arena din curtea Bastionului Theresia – Prezentare interactivă a pieselor din expoziția de spade și săbii istorice, Fiare din Beci; încercarea armelor de către oștenii din tabere. Istoria armelor – colecția de săbii și spade originale Cosmin Pop, prezentată publicului în stil close-up.
Arena din curtea Bastionului Theresia – Spectacol de teatru pirotehnic și muzică live – UNIUNEA ARTIȘTILOR-CRONICARI – RONDUL DE NOAPTE. Un show de sunet și foc, inspirat din vechi legende.