Acasă Editorial Noi, cetățenii Timișoarei, la mâna fumurilor lui Dragnea!

Noi, cetățenii Timișoarei, la mâna fumurilor lui Dragnea!

DISTRIBUIȚI

lia 1111Pe ordinea de zi a ședinței Camerei Deputaților, din Parlamentul României, a fost, miercuri, 25 noiembrie, din nou, Legea Împotriva Fumatului în spațiile publice orice fel.

Punctul trei. Cu reprezentanți serioși a peste 200 de ong-uri din România, ținuți ca martori triști, între care, foarte multe organizații de tineri, plus, toate cluburile Rotary din România (peste 3000 de membri), fundații ale multor medici, Fundația Inimii, Fundația de Prevenție, prof. dr. Mihălțan, și mulți alții, Camera Deputaților, prin ”mâna fină” a lui Dragnea, marele șef (actual, trecător, muritor și nemernic) a scos, din nou, legea, de pe ordinea de zi. Lobby-ul firmelor de țigări, un lobby criminal, ce nu ține cont de numărul victimelor din cancerele pulmonare (și de altă natură), nici de crima împotriva adolescenților, pentru ei, doar o masă de manipulat, a ”mângâiat” interesele unor parlamentari, care, culmea, FUMEZĂ în birourile din parlament, ca și cum ar fi în casele lor. Cât tupeu! Câtă neobrăzare! Mai fumează și în sălile destinate comisiilor de specialitate. Nimeni nu ia atitudine! Nici măcar nefumătorii, lași, pe motivul că…”fumătorii sunt răi de gură”. Asta era. Gura lor și răutatea. România, la mâna nesimțirii unor deputați, legați de companiile ce comercializează, cu indolență, cu nepăsare, cancer! Timișoara, prin unele dintre cluburile Rotary, a dat, din nou, un exemplu de atitudine demnă, în interesul sănătății publice. Din 2009, la evenimentele Clubului Rotary Timișoara, spre exemplu, nu se fumează. Sute de oameni, în respectul normelor occidentale privitoare la sănătatea publică, nu fumează! Fumătorii găsesc ușor o grădină interioară, un spațiu lateral, în altă parte a clădirii. Asta, în contextul în care se respectă Legea din 2008 (cu spații pentru fumători / spații pentru nefumători). Deci, se poate! La Timișoara, avem localuri în care este TOTAL interzis fumatul, Restaurantul Merlot, Misto, cofetării (Adagio), toate spațiile din mall. La Timișoara se poate!
Ce este la București? Capitala incendiilor? A necazurilor? De unde atâta înverșunare împotriva normalității? De unde incapacitatea de a înțelege că sănătatea publică este problemă de siguranță națională. Niciunde în Europa nu se mai fumează în restaurante, baruri, cluburi! Toți cei care vin la noi, în vizită, ies repetat în afara spațiilor de masă, cafea, disperați, în căutarea unei guri de aer curat, fiind din țări civilizate! Unde se mai fumează acum? În țările arabe, în Africa, în America Latină…

Din Europa, suntem ultima țară neacordată directivei împotriva fumatului.
Ce rușine!
Dragnea, știm ce ”talente” ascunzi! Strada, de 1 decembrie, va cere, din nou, demisia nerușinaților care ne ( mai) conduc! Vom fi acolo!

Comentarii

comentarii