Acasă Actualitate Noi măsuri împotriva caniculei la Timișoara: call-center pentru aprovizionarea cu apă, alimente...

Noi măsuri împotriva caniculei la Timișoara: call-center pentru aprovizionarea cu apă, alimente și medicamente, aer condiționat în tramvaie, încă un punct de prim ajutor

DISTRIBUIȚI

Locuitorii Timișoarei vor beneficia de noi măsuri pentru a lupta împotriva caniculei din aceste zile. Pe lângă deschiderea celor patru puncte de prim ajutor din oraș, măsură luată la nivel de județ, și Comitetul Local pentru Situații de Urgență a pregătit câteva măsuri specifice. Astfel, în urma întâlnirii de vineri dimineață, a fost înființat un call-center special, unde timișorenii care nu se pot deplasa din cauza căldurii procurarea de apă, alimente și medicamente. În plus, au fost luate măsuri și de către STPT și autoritățile județene.

Dispeceratul este asigurat de Direcția de Asistență Socială a primăriei, fiind disponibil nonstop pentru cei care au nevoie de ajutor care nu este de natură medicală, de pildă pentru cei care nu se pot deplasa pentru aprovizionare cu apă, alimente sau medicamente. Numărul la care pot apela este 0356-981. De asemenea, toate centrele de zi vor fi deschise pentru orice timișorean care vrea să se răcorească, persoane vârstnice sau oameni fără adăpost, ele funcționând între orele 8-16 în fiecare zi din săptămână.

„Rog timișorenii și, mai ales, persoanele vulnerabile la condiții de temperatură ridicată, să se protejeze în zilele acestea, așa cum ne recomandă și colegii de la Serviciul de Ambulanță. Am cerut ca toate serviciile implicate să fie atente la categoriile vulnerabile de cetățeni și am solicitat, de exemplu, reprezentanților din Poliția Locală Timișoara să fie prezenți în teren în anumite zone din oraș, bineînțeles, cu măsurile de protecție cerute de condițiile de afară, pentru a putea reacționa prompt în cazul în care cetățenii au probleme urgente. Mă refer la zone mai puține umbrite și cu trafic ridicat la orele de vârf.

 

Colegii de la Direcția de Asistență Socială sunt, de asemenea, pregătiți să răspundă oricărei urgențe care nu este de natură medicală, ci de natură socială, și i-am rugat să direcționeze alte probleme semnalate către structurile cu atribuții specifice. Ne bazăm pe o colaborare constantă între toți cei prezenți în Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a preîntâmpina, pe cât posibil, efectele caniculei asupra timișorenilor”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Și societățile care aparțin primăriei vor lua măsuri specifice. De exemplu, Societatea de Transport se va asigura ca aerul condiționat din mijloacele de transport să funcționeze și a reparat aparatele de climă din 8 tramvaie de tip Armonia. De asemenea, vor fi udate și verificate zilnic liniile de tramvai.

Mai mult, societatea de salubrizare continuă operațiunile de spălat și stropit pe arterele principale și străzilor adiacente, fiind suplimentat graficul de operațiuni în perioada serii. SDM va avea program de lucru special, cu pauze la prânz și ore de lucru schimbate, ceea ce înseamnă că se va lucra inclusiv noaptea, acolo unde este posibil fără a afecta locuitorii. Aquatim îi asigură pe timișoreni că în prezent nu sunt probleme de tratare și distribuție a apei în Timișoara, societatea chiar oferindu-se să pună la dispoziție pentru incendii surse suplimentare de apă, respectiv 11 autospeciale cu capacitate de 6 mc fiecare.

În ceea ce privește autoritățile județene, serviciul de ambulanță a suplimentat numărul echipajelor de intervenție și va face periodic recomandări publice populației. Reprezentanții forțelor de ordine publică, pompieri și jandarmi, vor sprijini serviciile de ambulanță și de pompieri. Totodată, vor avea efective sporite, patrule în zone intens circulate, pentru a sprijini cetățenii în caz de nevoie.

În ceea ce privește punctele de prim-ajutor, la nivel local s-a decis suplimentarea celor existente cu încă unul, la Gara de Nord. Primăria Timișoara asigură personalul și apa pentru aceste puncte. Celelalte patru sunt la: Oficiul Poștal nr. 1 Timișoara, bv. Revoluției 1989, nr. 2; Opera Română Timișoara -Agenția de Bilete – str. Mărășești nr.2; Oficiul Poștal nr. 5, ghișeul nr. 1 Timișoara, str.1 Decembrie nr. 90; Piața Iosefin Timișoara.

„Comitetul Local pentru Situații de Urgență recomandă tuturor cetățenilor să aibă un comportament responsabil. Reiterăm recomandările Serviciului de Ambulanță: ieșirile în spațiul deschis să aibă loc, pe cât posibil, înainte de ora 10:00 și după ora 19:00. În afara acestor intervale, cetățenii sunt rugați să evite deplasările care nu sunt strict necesare, să poarte ținute lejere și să se asigure că au capul și ochii protejați. De asemenea, reamintim că arderea vegetației uscate, a miriștilor sau a resturilor vegetale în perioadele de caniculă şi secetă prelungită este interzisă, pentru a evita incendii care să se propage pe suprafețe extinse”, conchid reprezentanții primăriei.

Comentarii

comentarii