Acasă Actualitate Noi metode pentru a ieși ilegal din România

Noi metode pentru a ieși ilegal din România

DISTRIBUIȚI

În acest sfârşit de săptămână poliţiştii de frontieră arădeni au depistat patru persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera folosind diverse metode în acest sens. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru a ieşi din ţară ca pasager într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria un bărbat care a prezentat o carte de identitate, un permis de conducere şi un paşaport, toate actele fiind bulgăreşti. Cu ocazia controlului,  poliţiştii de frontieră au constatat că documentele nu prezintă elementele  de formă şi fond specifice unora  autentice, motiv pentru bulgarul a fost condus la Sediul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac. În urma verificărilor specifice s-a stabilit că este vorba de un cetăţean turc, cu vârsta de 23 de ani care intenţiona să ajungă în Spaţiul Schengen. El a declarat că și-a cumpărat actele prezentate în frontieră cu suma de 7000 de euro. Tot la Nădlac s-a prezentat pentru  a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autoturism marca Citroen înmatriculat în Spania, o tânără care a prezentat o carte de identitate românească. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că actul aparținea unei alte persoane. În urma verificărilor specifice s-a stabilit că fata este minoră, are 16 ani, locuiește în București și intenţiona să ajungă în Austria. La Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, într-un tren Inter City care circulă pe relaţia Bucureşti – Budapesta, s-a prezentat pentru control  un bărbat care s-a legitimat cu o carte de identitate italiană. Existând suspiciuni referitoare la autenticitatea documentului prezentat, bărbatul a fost condus la Sediul Sectorului Poliției de Frontieră. În urma verificărilor s-a stabilit că documentul este fals total, iar bărbatul este cetăţean albanez. El și-a cumpărat documentul în Albania cu 1.200 de euro. La Punctul de Trecere a Frontierei Turnu s-a prezentat pentru  a ieşi din ţară ca pasager într-un autocar care circula pe relaţia Bucureşti – Hamburg un bărbat care nu avea nici un act de identitate asupra sa. În urma verificărilor s-a stabilit că este un cetăţean turc, în vârstă de 33 de ani. Acesta a declarat că a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Germania, la muncă şi a crezut că nu mai există control la frontiera dintre România şi Ungaria. În toate cazurile, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriilor persoanelor implicate şi cercetarea acestora în conformitate cu infracţiunile săvârşite.

 

Comentarii

comentarii