Acasă Actualitate Noile măsuri privind apelarea abuzivă sau involuntară la 112

Noile măsuri privind apelarea abuzivă sau involuntară la 112

DISTRIBUIȚI

Cei care sună abuziv, de pe mobil, de 2 ori pe zi, la numărul de urgenţă, vor fi avertizaţi că încalcă legea

ANCOM şi reprezentanţii industriei de telecomunicaţii au agreat noile măsuri pentru combaterea apelurilor abuzive şi a celor involuntare la 112. ANCOM a considerat că este necesar să fie definit şi implementat un nou set de măsuri de combatere a apelării abuzive a serviciului de urgenţă 112 întrucât măsura provizorie de avertizare prin transmiterea unui număr de mesaje scurte, aplicată în perioada 20 martie – 20 iunie 2009, s-a dovedit a avea o eficacitate limitată, efectul ei tinzând să scadă în timp.

Astfel, abonaţii care vor origina mai mult de 2 apeluri abuzive zilnic din reţelele publice mobile de telefonie vor primi un mesaj în care vor fi avertizaţi cu privire la încălcarea legislaţiei în vigoare. În cazul abonaţilor care au apelat abuziv serviciul de urgenţă de cel puţin 6 ori în cursul aceleiaşi zile, suplimentar faţă de transmiterea mesajului scurt, apelurile vor fi redirecţionate, timp de 5 zile, către un serviciu automatizat IVR (Interactive Voice Response = Sistem de Răspuns Automat), înainte ca apelul să fie transferat către un operator 112. Apelurile involuntare (apelurile „Linişte” şi apelurile „Număr greşit”) vor fi redirecţionate în mod automat, în cursul aceleiaşi zile, exclusiv pe durata acelei zile calendaristice, către un serviciu automatizat IVR prin intermediul căruia apelantul va fi informat printr-un mesaj preînregistrat că a apelat serviciul de urgenţă 112. În cazul în care apelantul doreşte să solicite serviciile de urgenţă, acestuia i se va solicita să apese tasta 5 de două ori. În cazul în care, după o aşteptare de 20 de secunde, apelantul nu efectuează procedura solicitată, este deconectat. Aceste măsuri vor fi implementare de administratorul Sistemului Naţional Unic de Apeluri de Urgenţă – SNUAU până la data de 1 mai 2011. Furnizorii de reţele publice mobile au obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului SNUAU până la data de 1 februarie 2011 posibilitatea de a transmite către abonaţii care au efectuat apeluri abuzive către serviciul de urgenţă 112 mesajul scurt de atenţionare, condiţiile tehnice şi economice urmând a fi stabilite de cele două părţi până la data de 15 ianuarie 2011. Pentru evaluarea noilor măsuri impuse pentru descurajarea apelării abuzive a numărului 112, ANCOM a stabilit o mai bună raportare a statisticilor privind numărul apelurilor reale, abuzive, involuntare sau false. Acestea vor fi transmise semestrial ANCOM de către administratorul SNUAU. Decizia va intra în vigoare în 3 zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial.
 

 

Comentarii

comentarii