După o perioadă nu prea lungă de liniște și menținerea curățeniei, luni 7 octombrie, a reapărut rampa clandestină de deșeuri, de pe strada Vasile Lucaci, bloc B5 din cartierul Tipografilor din Timișoara.
Deși o vreme parcă s-a înțeles că nu e bine pentru nimeni să își abandoneze mizeriile în fața blocului pe domeniul public, iată că nesimțiții cartierului au reînceput să își arunce gunoaiele pe trotuar, chiar de Crăciun.
Cetățenii susțin că de fapt aceste manifestări sunt făcute de alogenii care stau în gazdă în cartier sau de către români veniți din alte zone ale țării cărora nu le pasă dacă calcă în picioare normele de bună rânduiala bănățene.
Polițiștii locali au în vizor de mulți ani situația de pe strada Vasile Lucaci. Adesea i-au prins pe făptașii care abandonează deșeurile în rampa clandestine și au fost amendați.
”Atragem atenția încă o dată cetățenilor să nu arunce sau să depoziteze deșeuri pe domeniul public pentru a nu risca amenzi drastice”, este mesajul polițiștilor.
Poliția Locală Timișoara atenționează că este interzisă cu desăvârșire formarea rampelor clandestine de gunoaie pe raza orașului, iar cei care sunt prinși vor trebui să plătească amenzi grele, dacă nu înțeleg că trebuie să respecte regulile și legile de conviețuire socială!
Poliția Locală Timișoara atrage atenția că, potrivit Legii nr. 211 din 2011, modificată prin Legea nr. 188 din 2019, sancțiunile pentru cei care abandonează deșeuri pe domeniul public sunt între 3.000 și 6.000 de lei, cu dispunerea ridicării acestora.