Acasă Economic Noua pungă de cumpărături IuliusMall Timişoara

Noua pungă de cumpărături IuliusMall Timişoara

DISTRIBUIȚI

IuliusMall Timişoara organizează în perioada 25 septembrie – 9 octombrie 2009 un concurs de creaţie pentru stabilirea design-ului noii pungi de cumpărături  IuliusMall. Proiectul iniţiat de singurul mall din Timişoara, va oferi oportunitatea persoanelor dornice de a-şi demonstra creativitatea, să propună design-ul grafic care va personaliza noua pungă de cumpărături, ce va fi oferită clienţilor o dată cu inaugurarea extinderii.
Lucrările vor fi analizate şi selectate de către o comisie formată din specialişti în domeniu, iar anunţarea câştigătorilor se va face în cadrul unei gale organizate în data de 9 octombrie, în incinta IuliusMall. Propunerile pentru design-ul noii pungi de cumpărături IuliusMall sunt aşteptate până la data de 8 octombrie, pe adresa de e-mail: pungadecumparaturi@iuliusmall.com.
Valoarea totală a premiilor este de 1.000 de euro, creaţia grafică ce va fi desemnată câştigătoare va fi recompensată cu 500 de euro. De asemenea, vor fi premiate cu câte 100 de euro fiecare şi următoarele 5 creaţii grafice participante la concurs. Lucrările finaliste vor fi expuse în incinta IuliusMall până în data de 31 octombrie.
Regulamentul concursului este disponibil pe site-ul http://www.iuliusmall.com/timisoara.

Comentarii

comentarii