Acasă Cultura Nouă supersperspectacole, în aprilie, unele interzise minorilor, la Teatrul Maghiar Timişoara

Nouă supersperspectacole, în aprilie, unele interzise minorilor, la Teatrul Maghiar Timişoara

DISTRIBUIȚI

Teatrul Magiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara a pregătit iubitorilor de artă dramatică 9 superspectacole, dintre cele mai celebre pentru luna aprilie, unele în premieră sau interzise minorilor, dar toate traduse şi în limbra română. De asemenea, trupa de actori va avea trei reprezentaţii şi în deplasare.

Programul:

Sâmbătă, 7 aprilie 2018, 19:00, Sala Mare, „Incendii” („Futótűz”) de Wajdi Mouawad, regia Radu-Alexandru Nica.

Montat în premieră națională la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, textul Incendii de Wajdi Mouawad (canadian de expresie franceză, cu origini libaneze), este o poveste de tip puzzle despre pierderea unui trecut misterios și plin de tenebre, ce se lasă cu greu recuperat. Subiectul reprezintă parcursul sinuos și inițiatic al gemenilor Jeanne și Simon, în încercarea acestora de a decripta trecutul mamei lor care, înainte de moarte, a tăcut cinci ani de zile. Pentru acest spectacol, Radu-Alexandru Nica a fost nominalizat de UNITER în 2015 la premiul Cea mai bună regie. Interzis spectatorilor sub 14 ani. Durata: 3 ore, o pauză

Distribuția: Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Tokai Andrea, Horváth Anna, Molnos András Csaba, Éder Enikő, Kiss Attila, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Mátyás Zsolt Imre, Vass Richárd, Kocsárdi Levente, László Sándor,  Mátray LászlóSe asigură traducere în limba română la cască.

Miercuri, 11 aprilie 2018, 17:00 și 20:00 Sala Mare, „Wiener Walzer”, de Görgey Gábor, regia Szász Enikő. O comedie neagră ce analizează problema moralităţii şi a sincerităţii faţă de noi înşine, pornind de la cazul unei crime petrecute în trenul numit Wiener Waltzer. Distribuţie: Kiss Attila, Borbély B. Emília, Tar Mónika, Bicskei István, Balázs Éva, Molnár Bence, Aszalos Géza, Mátyás Zsolt Imre. Durata: o oră 10 minute. Se asigură traducere în limba română la cască.

Duminică, 15 aprilie 2018, 17:00, Sala Studio – PREMIERĂ „Crăiasa zăpezii” după H. Ch. Andersen, regia Traian Savinescu. Secția de păpuși a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara pregătește o nouă premieră, un spectacol pentru copii și adolescenți regizat de Traian Savinescu, bazat pe povestea „Crăiasa Zăpezii” de Hans Christian Andersen. Adaptarea scenică a povestirii lui Andersen îi are ca personaje pe Gerda și Edgar și vorbește despre onestitate, prietenie adevărată, credință în frumusețea și bunătatea lumii. Folosindu-se atât de păpuși-marionete, cât și de proiecții, muzică live și dans, spectacolul poate fi potrivit pentru copii de la 7 la 14 ani. Echipa de creație este completată de scenografa Carmencita Brojboiu și compozitorul Cári Tibor. Dramaturgia este semnată de Péter Tasnádi-Sáhy, light-designul de Erőss László, iar coregrafia de Andreea Novac.

Distribuție: Júlia Eszter Szilasi, Szilárd Lukács, Richárd Vass, Csongor Mihály, Enikő Éder, Emilia B. Borbély, Rita Lőrincz, Emese Simó, Mónika Tar, Attila Kiss, Csaba András Molnos, Attila Balázs și Bence Molnár. Se asigură traducere în limba română la cască.

Luni, 16 aprilie 2018, 11:00, Sala Studio

„Crăiasa zăpezii” după H. Ch. Andersen, regia Traian Savinescu. Se asigură traducere în limba română la cască.

Miercuri, 18 aprilie 2018, 19:00, Sala Studio

Joi, 19 aprilie 2018, 20:00, Sala Studio

Spectacol invitat al Studioului Yorick din Târgu Mureș:

„Camera de machiaj” („Sminkszoba”) de Láng Zsolt, regia Patkó Éva. Trei vieți, o întâlnire, trei femei care au fost prostituate. Acum sunt „pensionare”. Amintirile lor, puse una lângă alta, formează un mozaic, iar acest mozaic conţine un secret. Interzis spectatorilor sub 16 ani. Durata: 1 oră 30 minute

Distribuţia: Farkas Ibolya, Balázs Éva, Szász Enikő (Teatrul Csiki Gergely Timişoara) şi studenta Bilibók Anita. Se asigură traducere în limba română prin supratitrare.

Joi, 19 aprilie 2018, 18:00 Sala Mare. Seară comemorativă Széchenyi. Eveniment organizat de Fundația Diaspora din Timișoara

Sâmbâtă, 28 aprilie 2018, 19:00 Sala Mare

„Rabenthal” de Jörg Graser, regia Radu Afrim. „Dragostea este nemiloasă” – spune regizorul și autorul german Jörg Grasser în textul său care nu a fost montat încă pe scenele din România. Negustorul de artă Maximilian Rabenthal își duce proaspăta soție, pe Helena, la petrecerea de nuntă care se ține la subsolul unui restaurant mizerabil, unde se servește doar „pește viu”. Helena este supusă la un șir de umilințe, pentru a-și amuza soțul blazat. O comedie neagră despre decadența burgeză și distracțiile care satisfac cele mai bizare curiozități.

Distribuție: Tokai Andrea, Csata Zsolt, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Vass Richárd, Lukács Szilárd, Mihály Csongor și Molnár Bence.

Interzis spectatorilor sub 14 ani.  Durata: 2 ore 20 minute. Se asigură traducere în limba română prin supratitrare.
Duminică, 29 aprilie 2018, 19:00 Sala Studio – PREMIERĂ. „Buzunarul cu pâine” („Kenyérrel a zsebben”) de Matei Vișniec. Un spectacol creat și interpretat de Kiss Attila și Molnos András Csaba. Decor, costume: ALBERT Alpár. „Morala acestei istorii atinge partea invizibilă a laşităţii noastre, atât de caracteristică naturii umane. Din cauza filozofării excesive pe tema virtuţilor şi frumuseţii acţiunii, personajele mele rămân paralizate tocmai atunci când ar trebui neapărat să acţioneze. Asta nu vă aminteşte de ceva cunoscut?” (Matei Vişniec)

FESTIVALURI ȘI SPECTACOLE JUCATE ÎN DEPLASARE:

21 aprilie:  „Shakespeare, Sonnet 66”, regia Kokan Mladenović – în cadrul Festivalului MASzÍN, Satu Mare

21 aprilie: „Scufița Roșie”, regia Bereczki Csilla – Satu Mare

24 aprilie: „Wiener Walzer”, regia Szász Enikő  – În cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe.

 

 

Comentarii

comentarii