Acasă Actualitate Noul an debutează cu tăieri de salarii la Primăria Timișoara

Noul an debutează cu tăieri de salarii la Primăria Timișoara

DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu taie salarii ale celor de la Urbanism care nu au contabilizat toate clădirile istorice în paragină, care trebuiau să intre deja în suprataxarea cu „taxa pe paragină”.

Edilul s-a arătat foarte nemulţumit că pe listă sunt doar 32 de clădiri şi 12 terenuri care vor intra sub incidenţa acestei legi, deşi oraşul musteşte de clădiri ruinate şi terenuri cu buruieni. 

Prima măsură: va tăia lefurile celor din Direcţia de urbanism care nu şi-au făcut treaba şi nu au soluţionat toate dosarele cu clădirile în paragină.

„Le micşorez salariile celor de la Urbanism cu destul de mult. Pot să le scad cu cât vreau, legea salarizării este foarte bună, este cea mai bună pârghie pe care o pot avea să-i stimulezi sau să-i scoţi din letargie pe alţii. Vreau să fie un semnal puternic pentru toţi, că nu ne jucăm”, spune Nicolae Robu, care va înainta propunerea consilierilor locali pentru a fi votată.

Primarul s-a arătat nemulţumit că Timişoara are un patrimoniu de clădiri istorice atât de mare, dar bună parte este neîngrijit şi a anunţat că se va merge până la executare silită, dacă proprietarii nu le îngrijesc sau nu achită taxa pe paragină la timp. Ni vor fi scutiţi nici cei care stau ani de zile cu plasele de protecţie peste schele, dar nu lucrează la reabilitarea propriu-zisă a faţadelor.

„Avem un centru istoric minunat, cu clădiri excepţionale care ţin de moştenirea noastră istorică şi nimeni nu are voie să creeze imagine negativă oraşului invocând impotenţa financiară. Nu este neapărat nevoie să locuieşti în Piaţa Victoriei. Este ca şi cum ar merge la un restaurant de lux, dar nu au bani să achite nota de plată. Eu nu am nicio frustrare că nu locuiesc în centru”, adaugă edilul.

Comentarii

comentarii