Acasă Sport “Nu concep să nu ne întoarcem fără cel puţin zece medalii”

“Nu concep să nu ne întoarcem fără cel puţin zece medalii”

DISTRIBUIȚI

sah2Micuţii şahişti timişoreni vor să monopolize Campionatul Naţional de Juniori * Spune antrenorul emerit Corneliu Paşcalău, de la Clubul Sportiv Şcolar 1
Ultimele nopţi nedormite, ultimele zeci de ore în găsirea unei mutări perfecte. Şahul rămâne departe de a fi un sport bănos, dar farmecul său menţine încă Timişoara în elită. Cel puţin din punct de vedere al juniorilor…

Micuţii şahişti timişoreni, care au impresionat Europa, speră să facă o figură frumoasă şi la Campionatul Naţional de Juniori. Marţi, aceştia vor pleca spre Voineasa (Vâlcea), locul în care, în perioada 8-17 aprilie, se vor lupta cu tineri de aceeaşi vârstă din întreaga ţară.

Jucători de talie mondială

Vedetele lotului condus de Corneliu Paşcalău, antrenorul de la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 Timişoara, nu concep să se întoarcă fără 10 medalii. “Eu spun că şansele noastre sunt extrem de mari.

Sunt modest când afirm că ne vom întoarce la Timişoara cu 10 medalii. S-ar putea, la fel de bine, să fie 20. Avem în lot cel puţin patru jucători de talie mondială. Au lucrat mult şi roadele nu au cum să nu se vadă”, spune Paşcalău.
Competiţia din judeţul Vâlcea este destinată tinerilor între 8 şi 20 de ani şi va fi împărţită în patru stiluri de joc: şah normal (fiecare jucător are timp 2 ore să-şi termine partida), şah rapid (30 de minute de persoană), blitz (5 minute) şi competiţia de dezlegări.

Din lotul de 12 timişoreni care vor face deplasarea la Vâlcea, patru sunt, de departe, mari favoriţi. Este vorba în primul rând de Veronica Foişor (15 ani), medalită cu aur şi argint la campionatele europene de şah rapid şi blitz, dar şi de Adrian Petrişor (17 ani), câştigător al campionatului european de şah rapid, Robin Dragomirescu (16 ani), bronz european şi marea speranţă a şahului timişorean, Cătălin Sauca (8 ani).

Corneliu Paşcalău, antrenorul juniorilor de la CSŞ 1 Timişoara, este omul care i-a făcut mari pe Corina Peptan, multiplă campioană mondială de juniori şi pe Maerele Maestru Alin Berescu, dublu campion naţional.
O. MĂRĂSCU

Comentarii

comentarii