Acasă Actualitate ”Nu Ești Singur”, în Timișoara! Zâmbete și bucurie pentru pacienții diagnosticați cu...

”Nu Ești Singur”, în Timișoara! Zâmbete și bucurie pentru pacienții diagnosticați cu cancer

DISTRIBUIȚI

Asociația Centrul de Suport Oncologic “Nu Ești Singur” din Timișoara, împreună cu voluntarii săi, a răspândit zâmbete și bucurie în prag de sărbători pacienților adulți diagnosticați cu cancer, aflați pe secția de chimioterapie din cadrul Clinicii Oncocenter, Timișoara.

Prin proiectul ”Zâmbete în prag de sărbători”, implementat de către Centrul de Suport ”Nu Esti Singur”, pacientii care primesc tratament în cadrul clinicii Oncocenter au fost surprinși în săptămâna Sfântă dinaintea Crăciunului cu cadouri împachetate festiv, însoțite de mesaje simbolice de încurajare.

 Datorită numărului impresionant de cadouri, a impactului și a sprijinului avut din partea timișorenilor, asociația își dorește ca aceasta acțiune să devină o tradiție care să aducă un zâmbet pe chipurile pacienților aflați în tratament în perioada Sfintelor Sărbători de iarnă.

 Fondatorii asociației, la rândul lor foști pacienți oncologici mulțumesc tuturor celor care s-au implicat cu sufletul în această acțiune, fiecare cadou cuprinzând prin mesajele transmise un pic din sensibilitatea celui care a dăruit. Aceste mici acte de bunătate fac diferența pentru oamenii care uneori trebuie să treacă singuri prin tratamente agresive.

Prin aceste daruri, spiritul Crăciunului și-a făcut loc printre procedurile medicale.

Comentarii

comentarii