Acasă Eveniment “Nu te pune cu jimbolienii” – succes în rândul liceenilor

“Nu te pune cu jimbolienii” – succes în rândul liceenilor

497
DISTRIBUIȚI

După succesul înregistrat în rândul elevilor din clasele I –VIII, membrii Clubului Rotary Jimbolia, sprijiniţi de către Primăria Jimbolia, Clubul Rotary Timişoara, Smithfield Ferme şi ZIUA de Vest, s-au deplasat la Liceul din Jimbolia, în aceeaşi zi, miercuri, 30 martie, pentru a împărtăşi mesajele campaniei “Nu te pune cu jimbolienii!”. Peste 100 de liceeni au fost prezenţi în sala de sport şi au ascultat cu entuziasm şi interes îndemnurile rotarienilor de a păstra curăţenia şi a proteja mediul în oraşul Jimbolia. “Voi, elevii, să fiţi agenţii 007 ai campaniei!”

“Am pornit această campanie de protecţia mediului în scopul de a sensibiliza cetăţenii din Jimbolia să păstreze oraşul cât mai curat. Vedem că nu e totul perfect, dar trebuie şi noi să începem să facem ceva să nu mai fie aruncate hârtiile, pet-urile, cojile de seminţe şi mucurile de ţigări peste tot pe străzi, pe alei şi pe spaţiile verzi, ci în coşul de gunoi. Stă în puterea noastră să oprim aceste “picturi” din spaţiul oraşului”, i-a sfătuit pe liceeni Balica Cimeron, secretarul Clubului Rotary Jimbolia. “Voi, elevii, să fiţi agenţii 007 ai campaniei “Nu te pune cu jimbolienii!”. Noi vă rugăm ca, prin atitudine eleganţă, cu inteligenţă şi ironie, să le atrageţi atenţia celor care aruncă deşeurile pe stradă: “Bună ziua, domnule, aţi pierdut ceva!”, i-a sfătuit Lia Lucia Epure, vicepreşedintele Clubului Rotary Timişoara. “Iubim oraşul, nu îl murdărim!”, “Ne plac forile, nu le rupem!”, “Nu aruncăm ambalajele la întâmplare!”, “Nu stricăm spaţiile verzi”, “Nu distrugem coşurile de gunoi, nici băncile din parcuri” sau “Nu mâncăm seminţe pe stradă!”- sunt mesajele de bază pe care liceenii vor trebui să le repecte, începând cu luna martie 2011. “În unele locuri din oraş e curat, în altele nu. Unii cetăţeni aruncă hârtii pe stradă sau rup florile şi distrug spaţiul verde, fiindcă nu au educaţie să protejeze unele lucruri care pentru oraş sunt folositoare. Ceea ce vrea să transmită această campanie este adevărat”, este de părere Dorina Desculţu, elevă în clasa a IX-a. “Nu e curat în Jimbolia. Sunt cetăţeni care aruncă deşeurile pe stradă, hârtii şi mucuri de ţigări, fiindcă nu sunt coşuri de gunoi sau sunt distruse”, a spus Doici Georgiana, din clasa a VIII-a.

Jimbolia trebuie să devină “Capitala Verde a României”

Adrian Popa, secretarul executiv al Clubului Rotary, le-a propus liceenilor un concurs cu premii: să găsească şi să precizeze străzile unde, la începutul săptămânii, Primăria Jimbolia a plantat primele 10 indicatoare cu îndemnurile campaniei.
“Sunt de acord cu obiectivele proiectului. Grupul Şcolar din Jimbolia întotdeauna a păstrat curăţenia şi igiena şi a avut multe activităţi în care au fost implicaţi elevii în colectarea deşeurilor şi igienizarea spaţiului liceului. Salut lansarea campaniei “Nu te pune cu jimbolienii!”, a declarat Adrian Petruţ, directorul Grupului Şcolar „Mihai Eminescu” Jimbolia. După succesul campaniei „Nu te pune cu timişorenii” în capitala Banatului,  cluburile Rotary au decis să fie extinsă în Jimbolia, cu denumirea “Nu te pune cu jimbolienii!”. Cetăţenii recunosc că oraşul Jimbolia suferă din cauza poluării pe care o face cetăţeanul din neglijenţă sau dintr-o etică eronată faţă de mediu. Se observă în intersecţii, pe marginea străzilor sau în parcuri că sunt hârtii, mucuri de ţigări, sticle, coji de banane sau pet-uri. Atitudinea faţă de estetica străzii este aproape de zero, de aceea, Jimbolia trebuie să devină una dintre „capitalele verzi ale ţării şi Europei!”.

 

Comentarii

comentarii