Când îi auziți pe guvernanți spunând că vă dau bani, să fiți convinși că vă mint. Când îi auziți angajându-se să vă mărească veniturile, pensii, salarii, etc., să fiți convinși că nu vi le măresc. Vi le scad. Totul este un fals grosolan, atâta vreme cât tiparnița de bani lucrează. O rotativă. Ca și rotativa în Executiv. Iar cheia înșelătoriei este inflația, pe care o generează mărirea cantității de masă monetară.
Este cât se poate de simplu. Să luăm exemplul pensiilor, pentru că este cel mai elocvent. Și s-a discutat atât de intens, încât datele importante sunt cunoscute de toată lumea. O dezbatere aprigă între partidele aflate la putere durează de luni de zile și le toacă nervii românilor. Disputele se apropie acum de sfârșit. Vor ieși guvernanții, își vor acoperi vocile unii altora și vă vor explica cum au procedat ca să vă mărească pensiile. Și, indiferent de procentul pe care îl vor stabili sau de sumele pe care le vor acorda în mod suplimentar celor mai defavorizați, ei nu vă măresc nimic. Și nu vă dau nimic. Ci vă iau.
În primul rând că banii nu sunt ai lor. Banii sunt ai noștri. Ai tuturor celor care, într-o formă sau alta, îi ducem în spate pe guvernanți. Acceptând senini cum li se umflă aparatul. Ca și când ar fi o gonflabilă. PNL se bate cu cărămida în piept că ar fi mărit, vezi Doamne, punctul de pensie anul trecut cu 10%. Minte de două ori. În primul rând, pentru că nu a mărit nimic. Era prevăzut în lege. PNL nu a făcut nimic altceva decât să se conformeze. În al doilea rând, inflația, de când liberalii se laudă că ar fi mărit punctul de pensie, a crescut, depășind cele 10%. Iată, în acest an, media inflației este de aproape 17%. Și este doar media. Pentru că, în ceea ce-i privește pe pensionari, care consumă cei mai mulți bani pe alimente, pe energie și pe medicamente, inflația reală e de peste 30%. Între 10% și 30% sau, mă rog, 17%, e o diferență în minus. Nu o diferență în plus. Legea spune că, în mod obligatoriu, pensiile trebuie indexate cu rata inflației din anul anterior. Guvernanții se sfădesc care mai de care, angajându-se să vă mărească pensiile începând de la 1 ianuarie. Deci pentru anul viitor. Cinstit ar fi să le indexeze pur și simplu cu 17,5%. Pe toate. Iar pensiile foarte mici să le completeze cumva. Prin ajutoare de care tot se laudă că dispun de la Uniunea Europeană. Și de abia apoi au voie să discute despre vreo creștere a punctului de pensie. Una e indexarea, alta e punctul de pensie. Atâta doar că ei opereză cu o confuzie voită.
Este invocat blestematul de procent, pe care noi înșine l-am bătut în cuie la negocierile cu Comisia Europeană și peste care nu se poate trece, în ciuda promisiunilor premierului, întrucât o asemenea modificare ar schimba conținutul documentului, ceea ce ar presupune că, din nou, toți membrii UE ar trebui să-și exprime acordul. Dar și așa mai rămâne loc pentru un an-doi și pentru indexare și pentru creșterea punctului de pensie. Iar până în 2070, termenul limită până la care, în nemărginita noastră inteligență, ne-am angajat să ne punem singuri o ștachetă mai jos decât are oricare alt stat din Uniunea Europeană, mai e cale lungă. Și pot avea loc schimbări profunde în UE, dacă UE va mai exista și atunci.
Deci în câteva zile se vor lăuda că v-au mărit pensiile și salariul minim. După care, imediat, vor porni rotativa. Și vor tipări bani. Ca să vă dea, vezi Doamne, veniturile mărite. Acești ani vor genera inflație. Mai mulți bani pe piață și automat o valoare mai mică a acestora. Cu acești mai mulți bani vom cumpăra și mai puțin decât cumpărăm azi. Și cine câștigă? Marele câștigător al inflației este întotdeauna statul. La fel cum băncile sunt, în ultimă instanță, marele câștigător al creditelor neperformante. Pentru că, atunci când nu mai poți să plătești, îți iau pe nimic valorile mult mai mari pe care ai reușit să le agonisești cu trudă pe parcursul vieții.
Nu-i credeți pe guvernanți atunci când ne prostesc pe față. L-am auzit pe Mircea Badea spunând un lucru cât se poate de adevărat. Și anume că inflația este un impozit. Așa e. Inflația este un impozit mascat. Așa că guvernanții vă mint și atunci când afirmă că nu măresc impozitele.