Acasă Actualitate Număr festiv al revistei de ortopedie a Clinicii II Timişoara

Număr festiv al revistei de ortopedie a Clinicii II Timişoara

DISTRIBUIȚI

A apărut primul număr pe 2010 al revistei de Ortopedie şi Traumatologie a Asociaţiei de Ortopedie Română-Italo-Spaniole. Revista, cu un colectiv redacţional format din specialişti în domeniu, din toate ţările, are 11 ani de apariţie neîntreruptă şi un record inedit. Este singura revistă ce aparţine de o clinică de ortopedie din România. Este vorba de Clinica II Ortopedie Traumatologie din Timişoara. Profesorul doctor Dan Poenaru, sufletul acestei reviste, promite un număr festiv, cu prilejul aniversării a 60 de ani de ortopedie la Timişoara. Evenimentul va avea loc la sfârşitul lui mai „Revista, care este publicată în limba engleză, are o distribuţie internaţională şi un site propriu. De 11 ani, aceasta iese cu regularitate, de 4 ori pe an. Avem solicitări din întreaga ţară şi chiar din străinate pentru a publica articole de specialitate în revista noastră. Cu ocazia aniversării a 60 de ani de ortopedie la Timişoara, vom scoate un număr festiv”, spune profesorul Dan Poenaru, şeful Clincii II Ortopedie Traumatolgie din Timişoara. El este actualul preşedinte al Societăţii Române de Ortopedie – Traumatologie, fiind primul timişorean care accede la această funcţie.

Comentarii

comentarii