Acasă Actualitate Numărul medicilor din sistemul sanitar românesc a scăzut cu peste 15.000 în...

Numărul medicilor din sistemul sanitar românesc a scăzut cu peste 15.000 în perioada 1990-2013

DISTRIBUIȚI

vasile astarastoaeConsiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România (CMR) îşi manifestă regretul că dezbaterea publică privind sistemul de sănătate este parazitată de teme marginale şi nu se axează pe adevăratele subiecte relevante pentru sistemul sanitar din România.

Pe cealaltă parte, Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a declarat că pacienţii nu vor avea nimic de suferit în urma măsurilor ce vor fi luate, privind clarificarea diferenţelor de finanţare spital privat – spital de stat.

„Considerăm că impunerea unor criterii de finanţare după forma de proprietate a serviciilor medicale, precum şi obligarea medicilor de a lucra, fie în sistem public, fie în sistem privat, nu vor avea niciun efect benefic pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei României. Adevăratele probleme ale sistemului sunt subfinanţarea, deficitul de personal calificat şi o legislaţie confuză care se pretează la interpretări şi care vulnerabilizează atât corpul medical, cât şi pacienţii”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR.

CMR a salutat creşterea bugetului sănătăţii cu un miliard de euro, dar a fost dezamăgit de modul în care aceste fonduri suplimentare au fost direcţionate. Astărăstoae susţine că este de neînţeles pentru membrii corpului medical cum statul român poate să găsească, cu eforturi, această sumă pentru firmele de medicamente, dar nu reuşeste să identifice 40 de milioane de euro pentru a permite dublarea salariilor medicilor rezidenţi. Deficitul de personal medical calificat a ajuns la o cotă alarmantă. În anul 2012, s-a coborât sub nivelul critic de 40.000 medici cu liberă practică în România.

„Avem la acest început de an 2013 doar 39.813 medici, comparativ cu 41.799 medici în 2012 şi 55.000 de medici în 1990. Măsurile anunţate, chiar dacă ulterior s-a revenit asupra lor, nu constituie altceva decât metode de a alunga medicii români din ţară”, a spus Astărăstoae.

În domeniul legislativ, CMR consideră că simple amendamente la o lege nu elimină riscurile exercitării profesiei medicale în România şi ca este nevoie de o legislaţie modernă şi adecvată spiritului European. CMR solicită noului Guvern Ponta de a rezolva, aşa cum a promis, revendicările cuprinse în Declaraţia Adunării Generale a CMR din martie 2012 şi îşi arată în continuare disponibilitatea pentru un dialog pentru creşterea eficienţei sistemului de sănătate şi a calităţii actului medical.

Comentarii

comentarii