Acasă Monden/Lifestyle O cântăreaţă celebră din Epoca de aur a ajuns măicuţă la mănăstire...

O cântăreaţă celebră din Epoca de aur a ajuns măicuţă la mănăstire din Caraș Severin

DISTRIBUIȚI

Manastirea NeraAu fost artişti de renume, au cunoscut succesul în anii Epocii de Aur, însă au ales să urmeze calea credinţei. Puica Igiroşanu, solista de jazz cu ochii de smarald, a lăsat cariera şi a îmbrăcat haina monahală, călugărindu-se. Astăzi, este maica Anastasia şi cântă doar muzică bisericească.
Puica Igiroşanu în tinereţe, pe vremea când era cântăreaţă Epoca de Aur Puica Igiroşanu este astăzi maica Anastasia şi cântă doar muzică bisericească Puica Igiroşanu în tinereţe, pe vremea când era cântăreaţă Epoca de Aur
Vocea fermecătoare a anilor ’70, Puica Igiroşanu, a încântat auzul “generaţiei pe vinil” cu melodii precum “Să cânte tinereţea”, “Tu aşa mi-ai spus” sau “Când ai plecat”, scrie click.ro. Contemporană cu maeştrii muzicii Florin Bogardo, Margareta Pâslaru sau cu compozitorul Richard Oschanitzky, frumoasa brunetă cu ochi verzi ca smaraldul a lăsat o amprentă unică în lumea muzicii jazz.
Însă artista şi-a dat seama că nu şi-a ales cariera potrivită. Îl descoperise pe Dumnezeu şi a simţit că trebuie să renunţe la lucrurile lumeşti, la muzica ei, aşa că Puica Igiroşanu a urmat calea credinţei. Frumoasa artistă l-a avut ca prim duhovnic pe Părintele Arsenie Papacioc, cel care a făcut parte din generaţia de aur a teologilor români, preot care a fost prigonit şi închis de comunişti. “Părintele m-a îndrumat foarte mult şi mi-a fost de ajutor pentru ce-mi doream să fac”, a declarat maica Anastasia.

2 bd 2dfgsdfg 70719900

Prin 1970, a urmat o perioadă în care viaţa ei s-a desfăşurat în Anglia. Acolo a colaborat cu postul de radio BBC, solicitată fiind să înregistreze colinde din Ardeal, apoi a susţinut un concert în Londra. Însă nici în Anglia frumoasa Puica Igiroşanu nu a abandonat calea credinţei şi l-a avut ca îndrumător pe Părintele Rafail Noica, din Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din regiunea Essex, acolo unde a trăit şi a fost stareţ Părintele Sofronie Saharov. A stat apoi şapte ani într-o mânăstire din Franţa, iar după Revoluţie a ajuns la Mânăstirea Nera, situată în apropierea localităţii Sasca Montană. Acolo, a fost călugărită şi a primit numele de Anastasia. “Eu cu Puica am cântat până-n ’70, apoi a dispărut. Am mai aflat una, alta, dar într-o zi după Revoluţie, în faţă la Sala Palatului, văd o măicuţă cu ochii foarte frumoşi şi cunoscuţi. Verzi. Ea m-a recunoscut, însă eu nu. M-a strigat, «Horia, Horia, eu sunt Puica, Măicuţa Anastasia!». Am rămas uimit”, a declarat pentru Click! Horia Moculescu.
Ion Matache (53 de ani), tatăl Deliei, a ales în 2004 viaţa monahală. În urmă cu doi ani, el a revenit pentru câteva zile în sânul familiei, mult schimbat, cu barbă şi cu părul lung, îmbrăcat în haine de călugăr. “Am stat aproape 20 de ani împreună. Este foarte senin, împăcat şi echilibrat. A fost ateu rău. Înainte, îi dădea pe preoţi afară din casă”, a mărturisit Gina Mocanu, mama Deliei. Ion Matache a ales drumul credinţei în urma întâlnirii cu părintele Gherasim, care i-a rostit numele fără să-l cunoască. Înainte de a pleca de acasă la Muntele Athos, unde urmează toţi paşii pentru a deveni călugăr, Ion Matache a recunoscut că era un bărbat căruia îi plăceau petrecerile. El şi-ar dori ca şi Delia să devină mai credincioasă, deşi e conştient că pentru ea, care lucrează în lumea show-biz-ului, este mult mai greu să trăiască în smerenie.

Sursa: RomaniaTV

Comentarii

comentarii