Acasă Cultura O călătorie în Univers – concurs de fotografie

O călătorie în Univers – concurs de fotografie

DISTRIBUIȚI

În cadrul evenimentelor organizate cu prilejul Anului Internaţional al Astronomiei, Asociaţia Culturală Noua Acropolă, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Primăria Municipiului Timişoara şi Radio Timişoara lansează un concurs de fotografie cu tema “O călătorie în Univers”. Fotografiile trebuie trimise ataşate într-un e-mail pe adresa: na-timisoara@noua-acropola.ro , cu dimensiunile şi formatul: – latura cea mai mare a imaginii – 640 pixeli – dimensiunea maximă = 200 KB – formatul de fişier = .jpg (JPEG – RGB) – comprimare maximă posibilă = poziţia “low” ori “medium” în Photoshop. Titlul fişierului trebuie în mod obligatoriu să fie în forma următoare: Nume_Prenume-Titlu_Imagine, fiecare participant putând trimite maxim 3 imagini,care trebuie să se încadreze în următoarea temă: „Cerul înstelat deasupra mea …” Fotografiile au copyright de realizatori, iar concurenţii îşi vor da acordul privind postarea şi utilizarea fotografiilor pe site-ul www.noua-acropola.ro , www.primariatm.ro , www.astro-urseanu.ro , şi în cadrul festivalului PLAI 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor. Fotografiile trimise trebuie să fie originale, realizate de concurenţi, termenul limită de primire fiind 1 septembrie 2009. Fotografiile care ajung după această dată nu vor fi luate în considerare.
Pentru mai multe detalii despre concurs, puteţi accesa site-urile: www.primariatm.ro  şi www.noua-acropola.ro.

Comentarii

comentarii