.jpg)
La dezbaterea organizată de Universitatea de Vest Timişoara, în Aula Magna, joi, 7 iunie, cu cei mai importanţi candidaţi la competiţia pentru Primăria Timişoara, era, de câteva ori, să „mor de râs”! Dacă ar fi fost printre noi, Nichita Stănescu ar fi spus „râsu-plânsu”, dar iată cum stau lucrurile. La dezbatere au fost prezenţi: Ioan Gârboni, independent, Gheorghe Nodiţi ( PDL), Adrian Orza (PNŢCD) şi Răducanu (UNPR). Din păcate, candidatul USL, Nicolae Robu, nu a putut participa, dar a fost prezent, spiritual, prin mult prea multele referiri făcute la domnia sa. Din start, Gârboni, proaspăt retras din competiţia pentru primărie, a devenit, într-un fel, un mic agent electoral pentru… Robu, el declarând anterior că-l va susţine la vot. Nervozitatea lui Orza pe Gârboni (care a devenit un „one man show” al dezbaterii, relaxat, indiferent, detaşat), a devenit evidentă imediat şi s-a manifestat prin atacuri verbale ironice, de genul „Şi copiii spun lucruri trăsnite”. Este adevărat că Gârboni a reuşit să smulgă ropote de aplauze pentru umorul involuntar, care a făcut deliciul sălii, dar, să recunoaştem, nu a spus prostii. El a vorbit despre lipsa de interes a Primăriei Timişoara (din care Orza, ca viceprimar, face parte de 12 ani) faţă de istoria locală, faţă de nume înscrise în istoria Banatului nostru: Traian Vuia, Weissmuller, ultimul neavând nici măcar o casă memorială la Timişoara, unde s-a născut, sau Herta Muller, câştigătoare a Premiului Nobel, care nu a primit încă din partea Timişoarei nici măcar o atestare, o confirmare materială şi morală a marelui succes. Lista continuă cu Ioan Holender şi alţii, care, pentru Gârboni, sunt şi o listă de reproşuri faţă de cei care au condus, ani de zile, Primăria Timişoara. Lui Orza i s-au mai reproşat în dezbatere, de către contracandidaţi, înmulţirea palatelor ţigăneşti, construcţii fără acte legale, lipsa coerenţei arhitecturale, dar multe dintre reproşuri au fost „aranjate” verbal de un val de spontaneitate care a curs firesc. Orza ştie şi el, prin experienţa personală, câteva lucruri bune, dar, din păcate, se vede că ele sunt asumate doar teoretic, câmpul practic de acţiune fiind, de fapt, tot „râsu-plânsu” al campaniei electorale. Din păcate, la întrebarea lui Daniel Vighi despre viitoarele sancţiuni în cazul nerespectării legislaţiei referitoare la monumentele istorice, domnii prezenţi nu au prea avut… replici. Indiferenţa, suficienţa celor de la puterea actuală, lipsa dragostei faţă de oraş se văd, toate, prin prea multele găuri din Piaţa Unirii, prin iarba care numai acum, în campanie, arată şi ea a… iarbă, prin blocurile cu faţade multicolore, prin absenţa sistematică din birourile primăriei, prin lenea şi ochii umflaţi de somn, la orele dimineţii, prin indiferenţa în comunicare, prin ignorarea interlocutorului în „favoarea” jocurilor pe calculator, prin praful de pe bronhiile noastre, prin fumatul oribil de pe coridoare, prin lipsa privirii „OCHI în OCHI”. Mai mult, campania electorală i-a făcut şi mai vizibili, nu-i aşa?
Ei, bine, toate acestea se vor schimba curând. Robu va fi primar, chiar dacă asta nu place mediocrilor, membrii celui mai puternic partid din România, fără siglă, dar cu putere. Puterea răului şi a incompetenţei. Pentru Timişoara, acel partid este la capătul unui drum obositor!
