Moara Carani este una dintre legendele Banatului. Castelul Carani, casa Contelui Mercy, cel care a luptat în armata Principelui Eugeniu de Savoya, pentru eliberarea Banatului de sub otomani, în secolul XVIII, este una dintre piesele grele ale faimei bănăţene. Este trecut în paginile unor albume de artă, referitoare la monumentele istorice din Banat.
Carani, la un pas de Timişoara, este acum terenul de luptă al unor interese economice, pe care, din păcate, cei care deţin acum moara, probabil nu înţeleg cum să le gestioneze. Castelul Carani este o perlă, este o avere, care, la fel ca şi în alte cazuri, dacă nu este bine cultivată, îşi pierde strălucirea, pierde „caratele”. Proiectele europene de investiţie, generate de fosta conducere a firmei Aton Transilvania, adică până în 2008, au adus sume importante în companie, adică nu mai puţin de 8 milioane de euro, lucrurile părând să fie pe panta unei dezvoltări excepţionale. La vremea la care investiţia Atonului strălucea, mai exact 2006 – 2007, administratorul firmei era dr. Nikolaus Mann, un şvab din zona situată la nord de Timişoara, un neamţ autohton, cunoscător al particularităţilor locului, cum mult înainte însă ca el să se fi asociat grupului Aton, era un renumit om de afaceri, bogat, era deja în topul celor mai bogaţi oameni din România, iar Moara Carani era şi un succes, şi o legendă adevărată. Prosperitatea lui Nikolaus Mann se datora chiar spiritului său dezvoltat în afaceri, moştenit de la părinţi, bunici şi strămoşii aduşi cândva de Maria Thereza în Banat. Din păcate, acum, lucrurile arată trist. Cel puţin trist, dacă privim câteva valori: din peste 2.000 de angajaţi, câţi erau la nivelul anului 2008, acum sunt aproximativ 200. În anii 2007 – 2008, producţia de făină era de şapte mii de tone pe lună, acum este de şase sute tone pe lună, adică este micşorată de peste 10 ori! Grupul Aton Transilvania, care părea, până în 2009, capabil să realizeze un mare pol economic în nordul Timişoarei, avea o suprafaţă de teren de 35.000 de hectare, iar acum suprafaţa este de maximum 13.000 de hectare. Ce se mai petrece nou în agricultura practicată de Aton Transilvania? Dacă urmăriţi documentarea realizată de echipa noastră, dar şi de colegii altui cotidian timişorean, regăsiţi date care îi pun pe gânduri pe specialiştii din agricultură. Peste 200 de persoane, din judeţele Timiş şi Arad, s-au adresat conducerii APIA pentru a relata un fapt revoltător: fermierii de bună credinţă, cei care au semnat contracte de arendă cu Aton Transilvania, au rămas cu ochii-n soare: nici banii de arendă, nici subvenţia! Despre ce este vorba? Conform legislaţiei, pentru primirea subvenţiei nu pot fi declaraţi doi solicitanţi de subvenţie pe acelaşi teren. Deci, Aton Transilvania a cerut subvenţia pe baza unor contracte de arendă care nu mai erau viabile, fiind recontractate de fermieri cu alte firme, pentru că Aton Transilvania nu –şi achitase obligaţiile. Acum, APIA este în situaţia în care, pe aceleaşi terenuri i se cere subvenţia de două ori: şi de către Aton Transilvania, şi de către fermierii păcăliţi, peste 250 de persoane. Aceste terenuri sunt acum doar surse teoretice pentru primirea subvenţiei, cazul fiind în discuţie la APIA. Ştiţi ce ne miră? Cum o companie cu renume european nu se ţine de cuvânt în faţa unor fermieri români, şi aşa bătuţi de soartă? Sau povestea cu demnitatea germană devine, uneori, o legendă, ca şi cea a Castelului de la Carani?
