Acasă Actualitate O imagine îngrozitoare pentru Timișoara -Capitală Europeană  a Culturii!

O imagine îngrozitoare pentru Timișoara -Capitală Europeană  a Culturii!

DISTRIBUIȚI

Această fotografie extrem de respingătoare surprinsă de un cititor pe strada Văcărescu din Timișoara, marți 8 iunie, și trimisă redacției ZIUA de Vest să o publicăm este clar că nu reprezentă imaginea Capitalei Europene a Culturii, dar dăunează foarte mult orașului!

Este oribil că unii cetățeni sunt capabili de asemenea fapte pe care dacă le numim îngrozitoare pentru civilizație nu exagerăm!

Păi cum e posibil să mănânci semințe pe domeniul public și să scuipi cojile pe trotuar, în același timp, mai consumi sucuri și bere și abandonezi peturile și dozele în același loc, lângă mormanul de coji de semințe?!

Nu se poate numi o faptă îngrozitoare, în raport cu civilizația minunatului oraș Timișoara – Capitală Europeană  Culturii?! În plus este și un gest pur animalic!

Ce spune Poliția Locală Timișoara?

Conform Legii 211/2011 modificată prin Legea 188/2019, sancțiunile pentru cei care abandonează deșeuri pe domeniul public sunt între 3.000 și 6.000 de lei, cu dispunerea ridicării acestora, iar în cazul în care contravenientul nu respectă măsura complementară de a igieniza locația în termenul stabilit și de a preda deșeurile către un operator specializat, acesta poate fi sancționat cu amendă de la 7.500 la 15.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Poliția Locala Timișoara reamintește faptul că, în ciuda eforturilor de prevenire a abandonului de deșeuri pe domeniul public, încă se aruncă deșeuri la colț de stradă.

De aceea, au fost împărțite 20.000 de flyere de informare cu privire la sancțiunile pe care le riscă persoanele care abandonează deșeuri, au fost făcute notificări și înmânate pe cartiere asociațiilor de proprietari și persoanelor fizice.

De asemenea a fost informată populația prin intermediul a zeci de comunicate pe această linie publicate de mass-media. Trebuie menționat faptul că amenzile maxime sunt aplicate în funcție de cantitatea și tipul deșeurilor abandonate, precum și de repetabilitatea faptei în unele situații.

Comentarii

comentarii