Acasă Eveniment O inconştientă, nora unei femei infectate cu coronavirus, a pus lacătul pe...

O inconştientă, nora unei femei infectate cu coronavirus, a pus lacătul pe o clinică privată din Timişoara şi a trimis personalul medical în izolare

DISTRIBUIȚI

O femeie inconştientă a reuşit să pună lacătul pe uşile unei clinici private din Timişoara, în plină pandemie, şi să trimită în autoizolare la domiciliu întreg personalul medical al clinicii. Acum, aceasta are dosar penal pentru că le-a dat medicilor o declaraţie în care a ascuns faptul că de fapt fusese în contact cu soacra sa, infectată cu COVID19 și internată la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş”.

În data de 07.04, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a fost înregistrat dosarul penal având ca obiect fapta de omisiune a declarării unor informaţii. În fapt se reţine că în data de 28.03 o pacientă s-a prezentat la o clinică medicală privată din Timişoara pentru efectuarea unei investigaţii radiologice la torace, ocazie cu care i-a fost luat consimţământul scris, aceasta declarând că nu se află în vreuna din situaţiile de contaminare cu virusul SARS CoV 2. Medicul radiolog din cadrul clinicii a confirmat pentru aceasta diagnosticul de pneumonie mixtă bilaterală.

Ulterior investigaţiei medicale, reprezentanţii clinicii au fost contactaţi de Dispeceratul pentru situaţii de urgenţă 112 care le-a adus la cunoştinţă că pacienta investigată a solicitat servicii medicale de specialitate, declarând că a intrat în contact cu soacra acesteia, ce se află internată la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeş”.

Având în vedere posibilitatea răspândirii virusului SARS CoV 2 ca urmare a celor nedeclarate de pacientă, activitatea punctului de lucru din Timişoara al clinicii a fost încetată începând cu data de 30.03, iar personalul aflat în tură în data de 28.03 s-a autoizolat la domiciliu, informează Parchetul.

Comentarii

comentarii