Contraeditorial
În august 1972 mă întorceam de la Odesa, împreună cu lotul de atletism juniori al României, unde participasem la ”Concursul Speranțelor Olimpice din Țările Socialiste”. Am schimbat trenul în Chișinău unde am făcut o pauză de câteva ore. Am profitat de scurta, dar prima ocazie din viața mea să pășesc pe pământul Moldovei de dincolo de Prut pentru a vizita gara și împrejurimile ei. Impregnat de patriotismul ”de la Nistru pân’ la Tisa” în care am fost crescut de către bunicul meu, preot în Țara Almăjului, care a trăit ”pe viu” Unirea cea Mare, căutam cu nerăbdare fierbinte români, voiam să ascult glasuri în limba română. Gara era relativ pustie la acea oră de amiază, vorbitori de română prea puțini… Am ieșit într-un fel de parc pietruit în fața gării, când minune, văd și ascult o bunicuță cum își mustra nepotul neastâmpărat, în limba română! Copilul avea în jur de patru anișori. Dulcele grai moldovenesc românesc din gura bunicii, încă prea crud în cea a nepotului, mi-a umplut inima de bucurie! Cu aparatul sovietic Smena, primul aparat foto din viața mea, cumpărat din modesta diurnă primită la Odesa, am făcut, cu lacrimi de emoție în ochi, câteva fotografii… Le păstrez și acum. Am întrebat cum îl cheamă pe copil: Leu Gheorghe Vasile! Nu voi uita niciodată numele puiului de român, întâlnit pentru câteva momente – dar ce momente pentru mine, adolescent patriot în formare – în fața gării din Chișinău!
Mi-ar plăcea să cred, imposibil să fie altfel, că duminică 20 octombrie 2024, Leu Gheorghe Vasile, oriunde s-a aflat el, a votat pentru Europa!