Acasă Cultura O nouă ediţie a festivalului „Aurelia Fătu Răduţu” la Bocşa

O nouă ediţie a festivalului „Aurelia Fătu Răduţu” la Bocşa

DISTRIBUIȚI

Excelent organizat şi anul trecut, Biblioteca „Tata Oancea” din Bocşa pregăteşte deja ediţia din acest an, când sperăm ca marele premiu să rămână în Banat. Zona Nufărul din cartierul Bocşa Română al oraşului Bocşa este gazda celei de-a XVIII-ea ediţii a Festivalului-concurs de Folclor „Aurelia Fătu Răduţu“, care se va desfăşura în perioada 9-10 iunie pe scena amenajată în aer liber. Festivalul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, din Banat dar şi din întreaga ţară, aşa cum au fost participările şi la ediţiile anterioare şi îşi propune să pună în valoare muzica populară autentică, dar şi să descopere şi să promoveze adevăratele valori. Zona de provenienţă a concurenţilor nu reprezintă o condiţie de participare, după cum afirmă organizatorii. Festivalul se va desfăşura pe o singură secţiune, cea de interpretare vocală, fiecare concurent trebuind să prezinte două piese diferite ca factură ritmică şi melodică. Concurenţii se vor prezenta în data de 9 iunie, ora 10, la punctul de lucru al Primăriei Bocşa, situat pe Strada Autogării, vizavi de Penny Market, unde vor achita o taxă de înscriere de 30 de lei. Tot aici, de la ora 12, va începe preselecţia interpreţilor, iar din totalul candidaţilor, juriul va selecta cel mult 20 de candidaţi.
Condiţii de participare
Condiţii de participare: este obligatorie achitarea taxei de înscriere, de 30 de lei, vârsta concurenţilor trebuie să fie cuprinsă între 16 şi 35 de ani, prezenţa la preselecţie şi repetiţia preliminară, portul popular specific zonei de provenienţă a concurentului. Nu pot participa la concurs interpreţii care au obţinut Marele Premiu sau Premiul I la ediţiile anterioare ale festivalului. Cheltuielile de deplasare sunt suportate de concurent sau de instituţia pe care o reprezintă, iar masa şi cazarea concurenţilor admişi la preselecţie sunt suportate de organizatori: Primăria şi Consiliul Local Bocşa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin (CJCPCT) şi Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea“.
Desfăşurare şi premii
 În ziua de 9 iunie, la ora 17, va începe concursul propriu-zis, urmat de un spectacol folcloric. Juriul, format din personalităţi de seamă din domeniul culturii, cercetării şi interpretării folclorului românesc şi reprezentanţii autorităţilor locale, va pune accent pe calitatea vocii şi interpretării, autenticitatea şi valoarea artistică a pieselor, ţinuta scenică şi frumuseţea şi autenticitatea costumului popular. A doua zi, tot de la ora 17, va avea loc premierea concurenţilor şi un spectacol folcloric extraordinar cu participarea interpreţilor Nicoleta Voica, Benone Sinulescu, Tiberiu Ceia, Ana Pacatiuş, Valeria Arnăutu, Felicia Stoian, Maria Coman, Nicu Novac, Petrică şi Ramona Viţa. ”Câştigătorul Marelui Premiu va fi răsplătit cu trofeul festivalului şi cu 1.500 de lei, Premiul I, cu trofeul festivalului şi suma de 1.000 de lei, Premiul II, cu trofeul festivalului şi suma de 700 de lei, Premiul III, cu trofeul festivalului şi suma de 500 de lei, dar există şi două menţiuni constând în acordarea trofeului festivalului”, spune Gabriela Şerban, directorul Casei de Cultură dar şi al Festivalului. Înscrierile se pot face până în data de 31 mai, la sediul Bibliotecii „Tata Oancea“, la telefoanele 0355.566.899, 0723.179.503, sau prin e-mail: bibliotecabocsa@yahoo.com, sau la telefonul CJCPCT: 0255.225.698.
 

Comentarii

comentarii