Acasă Eveniment O nouă finanţare europeană pentru Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” Lugoj

O nouă finanţare europeană pentru Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” Lugoj

DISTRIBUIȚI

Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” din Lugoj a obţinut o nouă finanţare, de 105.544 de euro, în cadrul Programului European de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii – Programul Sectorial Leonardo da Vinci. Proiectul  colegiului lugojean, cu tema „Formarea profesională în domeniul tehnic – Şansă pentru o carieră de succes”, vizează dezvoltarea competenţelor profesionale în medii reale de lucru pentru un număr de 34 elevi, 20 de la domeniul de pregătire „Electronică şi automatizări” şi 14 elevi de la domeniul „Industrie textilă şi pielărie”. La Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale au fost depuse 209 proiecte, din care doar 77 au fost aprobate pentru finanţare, proiectul  Colegiului Tehnic „Valeriu Branişte” obţinând 92,5 puncte din 100 posibile (locul 14 în ierarhia naţională). În prezent, Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” din Lugoj mai derulează două proiecte cu fonduri europene: proiectul „Calitate şi complementaritate în învăţământul profesional şi tehnic transfrontalier” (în valoare de 153.000 de euro) şi proiectul „Stagii de pregătire practică în medii economice reale pentru dezvoltarea competenţelor profesionale la nivel european în domeniul turism şi alimentaţie” (în valoare de 231.316 de euro).

 

Comentarii

comentarii