Acasă Actualitate O nouă acțiune în campania „e-learningTM”. Device-uri și sistem audio, pentru elevii...

O nouă acțiune în campania „e-learningTM”. Device-uri și sistem audio, pentru elevii din comuna Tomești

350
DISTRIBUIȚI

În cadrul campaniei„e-learningTM”, a fost realizată o a doua acțiune. Dacă săptămâna trecută 19 copii din Cenei și Bobda au primit tablete, acum a venit rândul celor din comuna Tomești.

Școala gimnazială Tomești – Colonie a primit, pe 19 mai, 17 device-uri și un sistem audio, ca urmare a donațiilor făcute de angajații Instituției Prefectului, Serviciului de Telecomunicații Speciale – Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Timiș, Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș și Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș.

Prefectul Liliana Oneț, inspectorul școlar general Marin Popescu, și directorul Direcției Județene de Telecomunicații Timiș, Radu Dragomir, au mers marți în Tomești să livreze personalaceste tablete, laptopuri și telefoane inteligente.

„Și alte instituții publice s-au alăturat Campaniei e-learningTM și au anunțat că vor dona, zilele următoare, echipamente utile educației  online. Campania “e-learningTM” este dedicată copiilor din comunitățile locale timișene. Le mulțumim tuturor celor care au răspuns apelurilor noastre prin donații. Așteptăm ca și alte companii, instituții publice, organizații neguvernamentale și persoane fizice să se alăture acestui demers venit în sprijinul elevilor timișeni”, transmit reprezentanții Prefecturii județului Timiș.

Comentarii

comentarii