Acasă Special O nouă fisură în globul lui Băsescu

O nouă fisură în globul lui Băsescu

DISTRIBUIȚI

Ana Maria Pătru este încă o piesă importantă a dispozitivului de tip mafiot montat de Traian Băsescu la temelia statului român. Ancheta declanșată împotriva ei va reverbera. De la Ana Maria Patru, șefa Autorității Electorale Permanente, procurorii vor putea merge mai departe. Până unde? Până la Tarian Băsescu. Dacă vor.
Ex-președintele României, Traian Băsescu, a făcut ceva mai mult decât să planteze un om devotat la vârful Autorității Electorale Permanente. Prin modificări legislative succesive, a întărit puterea acestei autorități până când ea a fost transformată într-o veritabilă poliție a alegerilor. Într-un fel de centru de comandă de unde cei care trebuiau favorizați, partide și oameni politici, erau împinși de la spate, lăsați să își facă de cap, în timp ce adversarii clanului Băsescu puteau fi ușor executați. Cu legea în mână. Sub această Autoritate Electorală Permanentă, în cei zece ani în care Traian Băsescu și-a exercitat funcția prezidențială, au fost posibile toate uriașele fraude din domeniul electoral, inclusiv prin organizarea masivelor importuri, din China, de pomeni electorale de tot felul, achiziționate și depozitate, din timp, la nivelul fiecărui județ.
Și nu este deloc întâmplător faptul că Ana Maria Pătru s-a aflat mereu și mereu, și chiar ostentativ, în anturajul clanului conducător. A apărut în această ipostază chiar în timpul campaniilor electorale, în filme și în fotografii, iar scandalul stârnit nu a avut niciun efect. Doamna Ana Maria Pătru a fost de neclintit.
Acum, se pare că, în fine, la o distanță de câțiva ani buni, procurorii s-au urnit. Mai bine mai târziu decât niciodată. Momentul este însă extrem de critic. Din două motive.
Primul motiv este că România a intrat practic într-o campanie electorală. Decapitarea Autorității Electorale Permanente, precum și perchezițiile care se fac acolo pot complica procesul electoral. Este de presupus că Ana Măria Patru a avut complici nu numai în exterior, ci și în interior. Nu îmi pot imagina că, dacă această persoană a luat mită masiv, închizând ochii la diverse fărădelegi sau făcând pur și simplu trafic de influență pentru că – nu-i așa? – se număra printre puținii membri ai cercului din vârful puterii, nu și-a angajat drept subalterni, în instituția pe care o conducea, persoane asemănătoare. Cu alte cuvinte, este posibil ca, la Autoritatea Electorală Permanentă, să lucreze mai mulți complici de-ai Anei Maria Pătru, care, la rândul lor, ar urma să fie puși sub ancheta DNA. Ceea ce înseamnă că va fi extrem de dificil pentru această instituție bântuită de escroci și zgâlțâită de DNA să facă față provocărilor din această campanie electorală.
A doua împrejurare este încă și mai gravă. Din vina Autorității Electorale Parmanente condusă de Ana Maria Pătru, formularele utilizate în această campanie electorală au fost puse cu mare întârziere la dispoziția partidelor și a candidaților independenți. Poate că deliberat. Pentru a da peste cap alegerile. Și astfel, așa cum am mai semnalat, toate listele cu semnături necesare calificării partidelor în alegeri sunt contrare legii. Conform legii, era absolut obligatoriu ca, pe fiecare cap de listă cu semnături, să fie consemnate numele candidaților. Acest lucru nu s-a întâmplat. Partidele politice nu au avut timpul necesar să își desemneze candidații înainte de a prezenta listele cu semnături. În mod normal, dacă legea s-ar respecta, ar fi invalidate toate aceste liste, iar procedura ar trebui reluată așa cum scrie la carte. Ceea ce ar amâna alegerile până în luna martie.
Revenind însă la ancheta DNA, merită să fim în continuare cât se poate de atenți la ce vor mai descoperi procurorii. S-ar putea ca, de această dată, drumul către Traian Băsescu să fie liber și mai deschis decât în alte dosare.

Sursa: CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/o-noua-fisura-globul-lui-basescu

Comentarii

comentarii