Acasă Economic O nouă generație de profesioniști în contabilitate și fiscalitate a depus jurământul

O nouă generație de profesioniști în contabilitate și fiscalitate a depus jurământul

DISTRIBUIȚI

Încă de la înființarea sa, în 1921, Corpul Experților contabili și Contabililor Autorizați din România („CECCAR”) și-a stabilit drept devize, trei atribute care par mai de actualitate ca nicicând: „Stiință, Independență, Moralitate”. „Este interesant că, înainte de lege, profesionistul contabil și-a propus, ca în tot ceea ce face, să se bazeze pe deprinderile sale bazate pe o educație și o formare solidă, departe de orice interese care l-ar face subiectiv, dar mai ales să acționeze cu moralitate în tot ceea ce întreprinde.”, a menționat dl. profesor univ. dr. Bunget Ovidiu Constantin, președintele Filialei CECCAR Timiș.
O nouă generație de profesioniști în contabilitate și fiscalitate a depus jurământul prin care au devenit, de drept, experți contabili „cu diplomă”, jurând să aplice în mod corect și fără părtinire legile țării, să respecte prevederile regulamentului CECCAR și ale Codului privind conduita etică și profesională, sa păstreze secretul profesional și să ducă la îndeplinire îndatoririle ce le revin.
Tinerii membri au depus jurământul după ce, în urmă cu trei ani, aceștia au promovat un examen de selecție, dobândind calitatea de stagiar urmând, pe parcursul a trei ani, un complex program de pregătire care s-a finalizat în luna noiembrie 2016 cu un alt examen de verificare a aptitudinilor profesionale. Absolvenţii declaraţi admişi în urma examinării sunt, practic, admişi în breasla profesioniștilor contabili.
Conform art. 2, din Ordonanța Guvernului nr. 65/1994, privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi republicată, şi pct. 95 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al CECCAR, experţii contabili şi contabilii autorizaţi depun jurământ scris. Indiferent de cetăţenie, acest ceremonial este respectat de toţi cei care doresc să exercite profesia în România.
Depunerea jurământului s-a realizat într-o cadru special, la sediul Filialei CECCAR Timiș (str. Moise Nicoară nr. 21) și a reprezentat un eveniment cu o deosebiră încărcătură emoţională, dar şi satisfacţie, dificile de ascuns. Filiala CECCAR Timiș este cea mai mare filială din țară (după cea din București), atât prin numrăul de membri, dar și prin forța profesională a astora. La ceremonie, alături de prieteni și persoane dragi, au participat și reprezentanți ai autorităților financiare ale statului cu care, inevitabil, profesioniștii contabili inteacționează, precum și reprezentanți ai clerului, care au întărit ideea moralei în activitatea profesională.

Comentarii

comentarii