Acasă Actualitate O nouă ieșire a deputatul exclus din AUR Titi Stoica. A amenințat...

O nouă ieșire a deputatul exclus din AUR Titi Stoica. A amenințat și hărțuit o colegă la telefon, pentru că nu l-a luat în Marea Britanie

DISTRIBUIȚI

Deputata Simina Tulbure, care a relatat că fost amenințată și hărțuită telefonic de un coleg de la AUR, a dezvăluit la Realitatea Plus că este vorba despre Titi Stoica. Parlamentarul, devenit cunoscut după și-a amenințat un coleg, tot telefonic, că-i “rupe chiloții”, a fost exclus din AUR din cauza numeroaselor derapaje de acest fel, provocate, se pare, de consumul exagerat de alcool.

Simina Tulbure, deputată de Diaspora din partea partidului REPER, a făcut acuzații extrem de dure la adresa unui coleg de la AUR, pe care inițial nu l-a nominalizat. Ea a afirmat că a fost amenințată și hărțuită de acesta, după ce nu l-a inclus în delegația care a mers în Marea Britanie, în calitate de președinte al Grupului de prietenie cu UK.

Ulterior, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, Tulbure a precizat că cel care a amenințat-o este parlamentarul Titi Stoica, cel care a fost protagonistul mai multor incidente de acest fel.

Cel mai grav a fost consemnat la începutul lunii iunie, când politicianul a fost acuzat că și-ar fi sunat, noaptea, mai mulți deputați de la alte partide și i-ar fi înjurat.

Una dintre înregistrări a ajuns în spațiul public și dovedește acuzațiile. Simion a afirmat că parlamentarul ar avea probleme cu consumul de alcool.

Comentarii

comentarii