Acasă Economic O nouă legătură aeriană, între Timișoara și Stuttgart

O nouă legătură aeriană, între Timișoara și Stuttgart

DISTRIBUIȚI

Eurowings continuă să își extindă rețeaua de destinații, prin lansarea unei rute noi din Timișoara către Stuttgart. Această nouă rută este deservită în timpul programului de vară începând de azi, 3 iunie 2019, săptămânal, în zilele de luni, miercuri și vineri.

Mohammed Nasr, Business Development Manager Europa Centrală și de Est pentru Eurowings: “Suntem încântați să includem Timișoara în rețeaua noastră de peste 200 de aeroporturi – al doilea aeroport din Romania, după București. Împreună cu colegii noștri de la Aeroportul Timișoara așteptăm cu nerăbdare să transformăm această nouă rută spre Stuttgart într-o rută de succes, ce asigură o conectivitate mai bună între Romania și Germania, un zbor important pentru economie, turism și comunitatea de români ce locuiește peste hotare”.

Peter Pullem, General Manager Europa Centrală și de Est pentru Lufthansa Group: „Suntem foarte mulțumiți că, odată cu extinderea Eurowings la Timișoara, Lufthansa Group a devenit și mai activ în Romania, întrucât continuăm să creștem și să investim pe această piață foarte importantă.”

Daniel Idolu, Director General al Aeroportului Timișoara: “Prezența unei noi companii aeriene pe Aeroportul Timişoara şi introducerea unor noi curse aeriene înseamnă noi oportunități atât pentru aeroport cât şi pentru cetățenii din regiunea de vest a țării. Ca şi consecinţă, va creşte semnificativ atractivitatea economică a zonei iar pentru aeroport va însemna o creştere a numărului de pasageri şi a cifrei de afaceri.”

Comentarii

comentarii