Acasă Economic O nouă PENSIE SPECIALĂ?

O nouă PENSIE SPECIALĂ?

DISTRIBUIȚI

Se pare că deputaţii PSD sunt foarte harnici în Parlamentul României, în comparaţie cu celelalte coloraturi politice. Se întrec unii pe alţii în iniţiative legisltive, în funcţie de interesele pe care le au, uitând promisiunile făcute în campania electorală, de a reprezenta interesele celor care i-au ales. Ei sunt iniţiatori celor mai multe proiecte, legate de impozitul pe bacşiş, impozitul pe nunţi, botezuri, pensii speciale pentru parlamentari, (botezate pensii nesimţite), pentru diplomaţi şi personalul consular, etc. Un mai nou proiect venit din partea acestora prevede că persoanele care au îndeplinit funcţia de controlori financiari timp de 14 ani în cadrul Curţii de Conturi, beneficiază la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din media veniturilor brute lunare realizate, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare. Dacă vechimea acestor controlori financiari depăşeşte 14 ani, cuantumul pensiei de serviciu creşte cu 1% pentru fiecare an şi diminuat cu 1% pentru fiecare an lipsă din vechimea de 14 ani. Conform proiectului, beneficiază de pensie de serviciu şi cei care au lucrat cel puţin 4 ani, pe funcţia de controlori financiari. Iniţiatorii au motivat această propunere legislativă, prin faptul că desfiinţarea pensiilor de serviciu pentru controlorii financiari, a fost discriminatorie. OK! Dar, ce faceţi domnilor parlamentari cu celelalte categorii profesionale? Cu pensionarii a căror pensii sunt atât de mici, cu cei care lucrează în sănătate, în învăţământ cu funcţionarii publici, cu muncitorii, cu agricultorii? S-ar putea ca şi aceştia să vă ceară pe bună dreptate PENSII SPECIALE! Se vor baza pe precedentele create de voi, aleşii noştrii. Dacă nu le ve-ţi da, vă vor întreba, de ce pentru unii există bani, iar pentru alţii nu? Şi o să vă spună, că ce faceţi voi este discriminare, nu-i aşa?

Comentarii

comentarii