Acasă Politica O nouă reușită a Mariei Grapini. Eurodeputatul PUSL a informat Comisia pentru...

O nouă reușită a Mariei Grapini. Eurodeputatul PUSL a informat Comisia pentru Piață Internă cu privire la rezultatele trialogului pe o importantă Directivă, unde a fost raportor din partea PE!

DISTRIBUIȚI

În calitatea sa de raportor din partea comisiei pentru Piață Internă (IMCO), asupra directivei referitoare la normele comune pentru piețele interne ale gazelor din surse regenerabile, gazelor naturale și hidrogenului, europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, a informat astăzi Comisia pentru Piață Internă cu privire la rezultatele trialogului pe marginea acestui important dosar, pentru consumatori și piață internă.

Potrivit eurodeputatului Grapini, în data de 27 noiembrie, a avut loc ultimul trialog pe acest dosar, dată la care s-a ajuns la un acord cu Președinția spaniolă a Consiliului UE.

“În ceea ce privește articolul 25, unde avem competente partajate cu ITRE (Comisia pentru industrie, cercetare și energie), și unde sunt vizați consumatorii vulnerabili și considerați ”săraci” din punct de vedere energetic, consider că, în privința deconectărilor de la gaz ale acestora, în urma unor negocieri îndelungate si dificile, am reușit să obținem un rezultat bun deoarece statele membre vor fi obligate să ia măsuri pentru a preveni deconectarea consumatorilor vulnerabili și ”săraci” energetic”, a punctat Maria Grapini, în informarea transmisă colegilor din comisia pentru Piață Internă.

În opinia europarlamentarului umanist, este un mare suces pentru Parlamentul European faptul că grupurile vulnerabile și persoanele afectate de sărăcia energetică vor fi mai bine protejate de întreruperea aprovizionării cu gaze, în viitor. În plus, mai spune Maria Grapini, toți consumatorii vor primi mai multe drepturi și vor fi sprijiniți atunci când vor trece de la furnizarea de gaze fosile la alte gaze alternative. Mai mult, a adăugat eurodeputatul PUSL, în ceea ce privește deconectările în timpul litigiilor, statele membre vor fi obligate să se asigure că furnizorii nu reziliază abuziv contractele și nu deconectează această categorie de consumatori vulnerabili motivând, spre exemplu, că s-ar ocupa de o plângere care face obiectul soluționării extrajudiciare a litigiilor și, ca atare, acest lucru nu va afecta drepturile și obligațiile contractuale ale părților.

 

De asemenea, Maria Grapini mai spune, referindu-se la furnizorul de ultimă instanță, că atât clienții casnici, cât și IMM-urile care nu primesc oferte bazate pe realitatea din piață de la furnizorii de bază, vor putea primi noi oferte, de ultimă instanță, de la furnizor, pentru a nu fi lăsați pe dinafară.

„Din punctul meu de vedere, nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă si trebuie să demonstrăm acest aspect cu fapte concrete, prin această Directivă. De asemenea, prin prevederile negociate, m-am asigurat că toți clienții au acces la informații referitoare la drepturile lor, inclusiv informații clare și ușor de înțeles privind gestionarea reclamațiilor, și anume, cum și unde poate fi depusă o reclamație, ca și accesul la  informațiile utile, fără ambiguități, despre clauzele și condițiile contractuale. În plus, este important să avem o monitorizare de către Autoritățile Naționale de Reglementare a ofertelor de pe piață, pentru ca toți clienții sa ia decizii bine informați și, astfel, să combatem ferm practicile neloiale pe piața internă”, se mai arată în informarea Mariei Grapini, transmisă colegilor din comisia IMCO.

Totodată, europarlamentarul umanist a subliniat faptul că toți clienții vor avea dreptul de a schimba furnizorul de gaze, în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, statele membre trebuie sa se asigure că clienții casnici, microîntreprinderile și  întreprinderile mici au acces gratuit la cel puțin un instrument care compară ofertele de gaze naturale ale furnizorilor, inclusiv promoțiile acestora.

Și, nu în ultimul rând,  Maria Grapini a punctat faptul că, în urma negocierilor, s-a asigurat că statele membre stabilesc puncte unice de contact, pentru a oferi tuturor clienților, inclusiv celor care nu au acces la internet, toate informațiile necesare privind drepturile lor, instrumentele de comparare certificate, măsurile de asistență disponibile, inclusiv cele care vizează clienții vulnerabili.

Comentarii

comentarii