Nu a trecut nicio lună (24 iulie 2024) de când polițiștii locali au amendat doi indivizi cu 45.000 de lei, pe unul cu 30.000 de lei și pe celălalt cu 15.000 de lei, fiindcă și-au scos patul și alte mizerii pe trotuar, în cartierul Tipografilor din Timișoara, că, acum, alți nesimțiți și-au abandonat fotoliile pe spațiul verde, tot în acest cartier, pe strada Vasile Lucaci B3.
”Este inadmisibil să vedem asta, iarăși la noi în cartier! Din scara blocului care se vede și în fotografie au scos fotoliile și le-au abandonat pe spațiul verde, în parc la noi. Au murdărit iarăși parcul, domnule, cu asemenea mizerii. Iarăși au sfidat rânduiala bănățeană! Nu mai știm ce să ne facem cu nesimțiții. După accent nu erau timișoreni. Este clar. Vinituri…!”, este mesajul transmis, miercuri 20 august, cu această poză de către martorii oculari către redacția ZIUA de Vest.
Dacă de obicei vedem gunoaie clasice aruncate pe spațiul verde, acum este vorba de deșeuri voluminoase.
Ce sunt deșeurile voluminoase?
Sunt deșeuri solide de mari dimensiuni (mobilier, obiecte de uz-casnic și sanitar, saltele, etc.), care nu pot fi preluate cu sistemele obișnuite de colectare a deșeurilor municipale, neasimilabile deșeurilor menajere.
Aceste tipuri de deșeuri vor fi preluate exclusiv în cadrul campaniilor trimestriale de colectare și se va face prin aportul voluntar al clienților în locațiile specificate în programul fiecărei campanii trimestriale.
Depozitarea deșeurilor voluminoase pe domeniul public este ilegală și se sancționează conform legislației în vigoare de către organele abilitate.
Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara atrage atenția că, potrivit OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor, abandonarea, aruncarea, precum și ascunderea deșeurilor sunt interzise.
Poliția Locală Timișoara atenționează că este interzisă cu desăvârșire formarea rampelor clandestine de gunoaie pe raza orașului, iar cei care sunt prinși vor trebui să plătească amenzi grele, dacă nu înțeleg că trebuie să respecte regulile și legile de conviețuire socială!
Potrivit legii nr. 211 din 2011, în cazul în care contravenientul nu respectă măsura complementară de a igieniza locul în termenul stabilit și de a preda deșeurile către un operator specializat, acesta poate fi sancționat cu amendă de la 7.500 la 15.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.
Potrivit OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor, abandonarea, aruncarea, precum și ascunderea deșeurilor sunt interzise.
Totodată, colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri se face prin operatori specializați.
Predarea deșeurilor unor persoane neautorizate se sancționează cu amenzi de la 5.000 lei la 15.000 lei.
Legea mai avertizează că abandonul de deșeuri pe domeniul public sau oriunde fără autorizație se sancționează chiar cu amendă de la 30.000 de lei, la 45.000 lei.
Poliția Locală Timișoara îi mai atenționează pe nesimțiții care își scot gunoaiele în stradă, indiferent că sunt menajere sau vegetale, că în conformitate cu prevederile HCL 405 din 19.07.2019 de aprobare a Planului de prevenire și măsuri, privind evitarea și reducerea cantităților de deșeuri abandonate pe domeniul public de pe raza Municipiului Timișoara, cantitățile de deșeuri pot fi preluate în mod gratuit în cele patru puncte de colectare situate pe raza orașului.
Adresele și orarele obișnuite punctelor de colectare:
Calea Torontalului, nr. 94 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
Calea Moșniței, nr. 2-4 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
Str. A Imbroane, nr. 70 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
Str. Ovidiu Cotruș, nr. 201 (fosta adresă: Calea Chișodei, Str. Mile Cărpenișan, nr 3) (L-V: 9:00-17:00, S: 8:00-16:00.
Totodată, colectarea, transportul sau valorificarea deşeurilor se face prin operatori specializați.
”Atragem atenția încă o dată cetățenilor să nu arunce sau să depoziteze deșeuri pe domeniul public, indiferent că sunt voluminoase, vegetale sau clasice, pentru a nu risca amenzi drastice”, este mesajul Poliției Locale Timișoara.