Acasă Actualitate O nouă zi cu peste 300 de noi cazuri de COVID-19 în...

O nouă zi cu peste 300 de noi cazuri de COVID-19 în Timiș. Rata de infectare continuă să crească

DISTRIBUIȚI

Vineri, 26 februarie, au fost anunțate 3.761 de noi cazuri de COVID-19 în România. Dintre acestea, 341 provin din Timiș. Rata de infectare la nivel de județ ajunge, astfel, la 4,61 cazuri la mia de locuitori, în creștere de la 4,41, cât era joi. Pe lângă Timiș, doar județul Maramureș se mai află în „scenariu roșu”, cu o rată de 3,08.

Dintre cele 66 de decese raportate vineri la nivel național, două sunt din cel mai vestic județ al țării. În privința testelor, de joi până vineri, au fost efectuate 27.016 RT-PCR și 8.860 rapide la nivel național. În Timiș, au fost analizate în total 2.647, 743 fiind rapide. La nivel național, în spitalele de profil mai sunt internați 7.847 de pacienți COVID-19, dintre aceștia, 968 fiind la ATI. În Timiș, din cei 380 de pacienți internați în unitățile de profil, 59 sunt la ATI.

Pe localități, noile cazuri, potrivit Instituției Prefectului Județului Timiș, au apărut astfel: „Timișoara-194, Lugoj-12, Ciacova-4, Făget-1, Gătaia-1, Jimbolia-4,  Recaș-4, Sânnicolau Mare-8, Belinț-1, Biled-6, Bucovăț-1, Cărpiniș-1, Cenei-1, Chevereșu Mare-1, Curtea-1, Denta-1, Dudeștii Noi-8, Dudeștii Vechi-5, Dumbrăvița-14, Foeni-2, Ghilad-2, Ghiroda-4, Giarmata-11, Giroc- 11, Giulvăz-1, Jebel-2,  Lenauheim-1, Lovrin-1, Moșnița Nouă-4, Orțișoara-1, Otelec-3,  Pișchia-1, Remetea Mare-2,  Săcălaz-9, Sânandrei-3, Șandra-2, Sânmihaiu Român-5, Sânpetru Mare-1, Satchinez-2, Teremia Mare-1, Topolovățu Mare-1, Variaș-9”

De la începutul pandemiei, 795.732 de persoane au fost depistate cu SARS-CoV-2 în România. Dintre acestea, 736.020 au fost declarate vindecate, dar 20.233 au decedat. În Timiș, numărul total de cazuri depistate este de 38.483, iar cel al deceselor, de 829.

Comentarii

comentarii